Vedetele Hollywood condamnă violenţele de la Capitoliu: „Este o încercare de lovitură de stat în numele lui Trump şi al aliaţilor lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numeroase vedete de la Hollywood au condamnat incidentele violente care au avut loc miercuri la Washington pe care le-au numit „lovitură de stat” şi au făcut apel la aplicarea Amandamentului 25 prin care un preşedinte este înlăturat din funcţie.

Actorul Michael Keaton a scris pe Twitter: „Am fost alergat şi am fugit prin gaze lacrimogene demonstrând împotriva războiului în anii 1970. Ce NU a făcut poliţia azi a fos şocant. Bine că au fost pregătiţi în timpul demonstraţiilor BLM (Black Lives Matter, n.r.) care au fost paşnice”.

Regizoarea Ava DuVernay a subliniat unul dintre mesajele lui Trump de miercuri către susţinătorii lui: „«Vă cunosc durerea. Dar trebuie să mergeţi acasă, acum. Vă iubim. Sunteţi foarte speciali», le-a spus Trump teroriştilor lui”.

Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez şi producătoarea de televiziune Shonda Rhimes şi-au exprimat preocuparea faţă de evenimentele de la Washington.

Organizaţia pentru drepturile civile National Association for the Advancement of Colored People a scris: „Şi credeaţi că «să îngenunchezi» e prea mult?!”. Partajând acest mesaj, Rhimes a completat: „Nu «susţinători». Nu «protestatari». Cuvântul este «terorişti»”. Ea a fost de părere că incidentele de la Capitoliu au fost o lovitură de stat.

De aceeaşi părere a fost şi actriţa Cynthia Nixon, iar actorul Mark Ruffalo a cerut aplicarea celui de-al 25-lea Amendament. „Este o încercare de lovitură de stat în numele lui Trump şi al aliaţilor lui complici. Laşii din Partidul Republican trebuie traşi la răspundere”, a mai scris el.

Miercuri, procurorul general al Districtului Columbia, Karl Racine, i-a cerut vicepreşedintelui să organizeze Cabinetul pentru a invoca Amendamentul 25 spre a-l înlătura pe Trump din funcţie, scrie news.ro

Scriitorul Stephen King a fost de părere că „singurul lucru care a opri asta este ca Donald Trump să recunoască alegerile”.

Regizorul Michael Moore a scris: „Gaşca teroristă a lui Trump a intrat şi a pus stăpânire pe camera Senatului. Geamurile uşilor din sala Camerei Reprezentanţilor au fost sparte. Un lucru pare clar: Asta nu e întâmplător. Poliţia nu e prezentă pentru a opri asta. Lovitura de stat e în desfăşurare”.

Adresându-se conducerii Facebook, Twitter, YouTube şi Alphabet, actorul Sacha Baron Cohen a solicitat: „Hei, Mark Zuckerberg, Jack Dorsey, Susan Wojcicki şi Sundar Pichai, Donald Trump tocmai a incitat la atac violent asupra democraţiei americane. În sfârşit este suficient ca voi să luaţi atitudine? E timpul să îi interziceţi accesul lui Donald Trump pe platformele voastre pentru totdeauna”.

Twitter a suspendat ulterior contul lui Trump pentru 12 ore, iar Facebook şi YouTube au eliminat mai multe clipuri în care apăreau susţinătorii preşedintelui.

Regizorul James Mangold a cerut boicotarea deplină a reţelei de televiziune Fox News, părtinitoare lui Trump, cerând tuturor colegilor lui să anuleze orice apariţie la Fox şi să nu mai plaseze reclame pentru filmele şi show-urile lor la aceste posturi.

Actorul Chris Evans a scris: „Doar gândiţi-vă la carnagiul care ar fi fost dacă nu ar fi fost albi”.

Protestele convocate de preşedintele în exerciţiu Donald Trump miercuri, în faţa Capitoliului, unde Congresul urma să certifice voturile electorilor în alegerile prezidenţiale şi, cu acestea, victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale, au devenit violente la scurt timp.

Sute de manifestanţi, susţinători ai lui Trump, au pătruns în Capitoliu şi mai multe clădiri din complex au fost evacuate. În confruntările cu poliţia au rezultat mai mulţi răniţi, între care 14 poliţişti, şi câteva zeci de persoane au fost reţinute. Patru persoane au murit.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată