Valentina Pelinel şi Cristi Borcea au făcut nuntă în Budapesta. Fotomodelul a avut două rochii de mireasă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotomodelul Valentina Pelinel (37 de ani) şi omul de afaceri Cristi Borcea (48 de ani) au făcut cununia religioasă şi petrecerea de nuntă în Budapesta. Mireasa a avut două rochii şi „o armată“ de domnişoare de onoare.

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea s-au cununat la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Budapesta, iar naşi le-au fost Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, şi soţia acestuia, Irina Nicolae, fostă membră a trupei ASIA. 

Mireasa a avut opt domnişoare de onoare în rochii roşii, în timp ce mirele i-a avut alături din postura de cavaleri de onoare pe Gigi Neţoiu, Giovani Becali, Victor Piţurcă şi Nicuşor Stan, potrivit Libertatea.

Celor doi le-au fost alături 40 de invitaţi, prieteni apropiaţi şi membrii ai familiei, între care Patrick, fiul cel mare pe care fostul acţionar de la Dinamo îl are din prima căsnicie, cu Mihaela Borcea. De asemenea, Milan, fiul în vârstă de doi ani al mirilor, s-a făcut remarcat. 

Petrecerea de nuntă a avut într-un restaurant de lux din capitala Ungariei, Gundel, iar meniul de nuntă a costat 200 de euro de persoană. 

Valentina Pelinel, care este însărcinată cu gemeni, a avut două rochii de mireasă: cea purtată la cununia religioasă a avut o trenă amplă, în timp ce a doua a fost mai lejeră, cu volane. 

  ❤❤❤❤💗💗❣💕💖❤ A post shared by Valentina Pelinel (@valentinapelinel) on Sep 30, 2018 at 9:17pm PDT

      

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea s-au cununat civil pe 12 septembrie la Primăria din Voluntari. În aceeaşi zi, cei doi au anunţat că vor deveni din nou părinţi, fostul fotomodel fiind însărcinată cu gemene. 

Cristi Borcea are acum şapte copii, cu vârste între 20 de ani şi 2 ani. Prima soţie, Mihaela Borcea, i-a dăruit trei copii: Patrick (20 de ani) şi gemenii Antonia şi Angelo (14 ani). A doua soţie, Alina Vidican, i-a dăruit doi copii, pe George Alexandru (6 ani) şi Gloria (4 ani). Cristi Borcea a avut o relaţie şi cu avocata Simona Voiculescu, cu care are o fetiţă, Carolyn (11 ani). Cel mai mic copil este băieţelul lui şi al Valentinei Pelinel, Milan Cristian (2 ani). 

Cristi Borcea a ieşit recent din închisoare. Acest lucru a fost decis definitiv de magistraţii Tribunalului Ilfov după ce au admis contestaţia acestuia la sentinţa din luna mai a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti care a respins cererea. Fostul acţionar al clubului FC Dinamo declara la momentul eliberării că a trecut printr-o perioadă dificilă şi are nevoie de cel puţin o lună de consiliere psihiatrică. 

Omul de afaceri a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul "Transferurilor de jucători".

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?