Un pulover purtat de Matthew Perry în serialul „Friends”, vândut la licitaţie pentru 6.500 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiecte de recuzită de la filmările „Friends”, inclusiv un pulover purtat de regretatul actor Matthew Perry, au fost vândute la o licitaţie care a marcat împlinirea a trei decenii de la difuzarea primului episod al serialului TV american de comedie, relatează marţi DPA/PA Media.

Un pulover purtat de Matthew Perry, vândut la licitaţie pentru 6.500 de dolari FOTO Arhivă

Licitaţia „Friends: The One With The 30th Anniversary Auction” a inclus costume purtate de actorii din rolurile principale şi de vedetele invitate, dar şi obiecte de recuzită din cafeneaua Central Perk, unde grupul de prieteni se aduna adesea în serial.

Obiectul cu cel mai mare succes în cadrul licitaţiei a fost o reproducere realizată în studio a canapelei portocalii din Central Perk, prezentă în „multe scene celebre”, potrivit casei Julien's Auctions. Aceasta s-a vândut cu 29.250 de dolari - depăşind de aproape 15 ori valoarea estimată iniţial.

Printre articolele care au depăşit sumele estimate iniţial s-a numărat un pulover în stil polo purtat de personajul Chandler Bing, interpretat de Matthew Perry, într-un episod intitulat „The One With The Holiday Armadillo”. Acesta a fost adjudecat în schimbul sumei de 6.500 de dolari - depăşind de peste şase ori valoarea estimată iniţial.

Puloverul purtat de Matthew Perry în serialul „Friends”, vândul la 6.500$ FOTO Captură ecran

Alte articole vestimentare ale unor vedete invitate în serial au inclus un costum roz purtat de Winona Ryder, care s-a vândut cu 2.600 de dolari.

Cămaşa albă purtată de Bruce Willis în episodul „The One With The Ring” a fost vândută cu 3.250 de dolari.

O reproducere realizată în studio după Cupa Geller din episodul intitulat „The One With The Football”, s-a vândut cu 9.100 de dolari, depăşind de 30 de ori valoarea estimată iniţial.

Serialul, care a totalizat zece sezoane, a început să fie difuzat la 22 septembrie 1994. Ultimul episod a fost difuzat la 6 mai 2004.

În rolurile principale au jucat Jennifer Aniston (Rachel Green), Matt LeBlanc (Joey Tribbiani), David Schwimmer (Ross Geller), Lisa Kudrow (Phoebe Buffay), Courteney Cox (Monica Geller) şi Matthew Perry (Chandler Bing).

La 30 de ani de la debutul său, în 1994, oameni din toată lumea încă se îndrăgostesc de „Friends”, aşa cum o demonstrează succesul licitaţiei de astăzi (luni, n.r.), la cea de-a 30-a aniversare”, a declarat David Goodman, directorul executiv al Julien's Auctions.

Licitaţia a avut loc cu câteva săptămâni înainte de împlinirea unui an de la decesul lui Matthew Perry. Actorul a murit din cauza „efectelor acute ale ketaminei” pe 28 octombrie, la vârsta de 54 de ani.

Un medic şi o femeie supranumită „regina ketaminei” vor compărea în martie 2025 într-un proces legat de moartea lui Matthew Perry. Cei doi se numără printre cei cinci acuzaţi care ar fi profitat de dependenţa actorului. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”