Un hacker din România „a spart“ contul de Twitter al cântăreţei Katy Perry

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Katy Perry este persoana cu cel mai mare număr de admiratori pe Twitter FOTO GettyImages/Guliver

Contul de Twitter al cântăreţei Katy Perry, cea mai urmărită persoană din lume de pe această reţea de microblogging, a fost piratat de un hacker din România, care a distribuit celor 89 de milioane de admiratori („followers“) ai vedetei americane mesaje homofobe, rasiste şi ironice la adresa rivalităţii acesteia cu starul country-pop Taylor Swift, informează site-ul bbc.com, citat de News.ro.

Katy Perry este persoana cu cel mai mare număr de admiratori pe Twitter, însă acest lucru nu a ferit-o pe vedeta americană de atacurile piraţilor cibernetici. 

Contul de Twitter al cântăreţei a fost piratat recent şi mai multe mesaje („tweet“-uri) care nu au fost scrise de artistă au fost distribuite celor 89 de followers ai acesteia. 

Unul dintre mesaje a fost adresat cântăreţei Taylor Swift şi pretindea faptul că artistei americane îi era „dor“ de rivala ei. 

Aceste mesaje false au fost ulterior şterse şi Katy Perry şi-a schimbat parola de acces la contul ei de pe Twitter. Fanii au avut totuşi timpul necesar pentru a face capturi de imagine şi să le distribuie apoi pe internet, în orele care au urmat acestui atac cibernetic.

Tweet-urile respective includeau mesaje homofobe, rasiste şi un îndemnat adresat fanilor cântăreţei americane de a urmări un alt cont de pe Twitter. 

Hackerul a publicat cu această ocazie şi un link spre platforma online SoundCloud ce conţinea un cântec nelansat al cântăreţei Katy Perry, intitulat „Witness“. 

Potrivit BBC, specialiştii cred că posesorul unui cont de Twitter creat în România - @sw4ylol - se află în spatele acestui atac cibernetic. 

Contul respectiv a primit deja o notificare de la SoundClound, după ce o plângere referitoare la încălcarea drepturilor de autor a fost făcută de Universal Music, casa de discuri cu care lucrează Katy Perry.  

Katy Perry, născută pe 25 octombrie 1984, este o cântăreaţă americană, care a devenit cunoscută cu single-ul „I Kissed a Girl“, ce a ajuns în 2008 pe primul loc în topurile din peste 20 de ţări, inclusiv în Statele Unite şi Marea Britanie. Albumele şi single-urile sale s-au vândut în peste 90 de milioane de copii pe plan mondial. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete