Tudor Chirilă, text despre viitorul sumbru al României, împărţită între „lingăi şi slugi“ şi „săraci, fugari şi neputincioşi“

Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă (44 de ani) a creionat un viitor sumbru pentru România, pe care o descrie printr-o metforă: un pacient care se asfixiază neputincios într-o cameră insalubră.

Distribuind o opinie semnată de jurnalistul Dan Tăpălagă pe tema CCR şi protocoalele de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, Tudor Chirilă a vorbit despre o Românie pentru care lupta este pe final şi în care „tăcerea se va aşterene din nou peste jaful naţional“. 

De asemenea, artistul, cunoscut pentru participarea la protestele de stradă şi pentru reaţiile critice la adresa clasei politice, este de părere că săracii vor continua să sufere, speranţa va rămâne confiscată şi tot mai mulţi români vor alege să-şi părăsească dezamăgiţi ţara. Toate acestea în timp ce „lingăii“ vor continua să recite din Eminescu, iar „burţile ghiftuite u nepăsarea publică“ şi „slugile“ îşi vor vedea de treabă.

„În curând, GAME OVER. România asfixiată. Nu-i nimic, lasă că o să recite lingăii Eminescu după care se vor sfâşia să ajungă în proximitatea resturilor de la ospăţurile şmecherilor, asemenea câinilor lui Greenaway (The cook, the thief, his wife and her lover). Se vor gudura, gata să hăpaăie, şi tăcerea se va aşterne din nou peste jaful naţional pentru că, nu-i aşa, e nevoie de linişte ca să lucreze guvernul. Săracii vor privi trişti şi nepăsători spectacolul devalizării propriilor vieţi, prea orbiţi de circ ca să mai înţeleagă ce e un trai decent. Grija şi dragostea pentru cei din jur i-o vor pasa liniştiţi lui Iisus, în timp ce speranţa va rămâne confiscată şi distribuită, ca şi până acum, de slujitorii moralei creştine. Burţile ghiftuite cu nepăsarea publică îşi vor aranja cravatele asudate la ieşirile din restaurantele de lux unde nu va mai fi necesară bruierea semnalelor, în timp ce slugile se vor grăbi să tragă la scară limuzinele parcate confortabil pe interzis. Se va căuta un preşedinte pentru liniştea noastră, aşa cum îi şade bine unui popor fără rost. Ninsoarea va ajunge ca şi până acum deja mocirlă pe pământ, iar copiii noştri se vor uita zâmbind la fulgii prefiguraţi peste lumina chioară şi gălbuie a stâlpilor de iluminat. La fel ca noi, vor închide cercul, neputincioşi sau fugari. Undeva, la mii de kilometri distanţă, alţii se vor perpeli la gândul perfid că poate ar fi putut să fie bine acasă. Noapte bună, România. Dacă ţi se pare că tocurile pe care le auzi sunând în noapte pe culoarul la capătul căruia zaci neputincioasă în rezerva ta insalubră se apropie, te amăgeşti: se îndepărtează“.