Triumf pentru designerii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creatorii români prezenţi pe podiumul Săptămânii modei europene de la Berlin, „Mercedes Benz Fashion Week“, au avut parte de aplauze la scenă deschisă. În frunte cu Irina Schrotter, pleiada de designeri prezentă la Săptămâna modei din capitala Germaniei a reuşit să ofere o seară românească de neuitat.

Cea mai nouă şi mai în vogă săptămână a modei europene, „Mercedes-Benz Fashion Week Berlin", a inclus în program, pentru a doua oară în acest an, şi creaţii româneşti. Irina Schrotter, Alina Botea, Lucian Broscăţean, Mihaela Glăvan, Carla Szabo şi Lena Criveanu au fost cei cinci designeri români care şi-au prezentat colecţiile la Săptămâna modei din capitala Germaniei, însoţiţi de stiliştii Ovidiu Bute, Maurice Munteanu, Liana Martin şi Marian Pălie. Creatorii de modă şi-au prezentat colecţiile în faţa a peste 800 de invitaţi.

Creaţie vestimentară Lena Criveanu Foto: Gulliver

Lucian Broscăţean a deschis prezentarea cu colecţia „Inverted Perspective", care a propus o frumuseţe stranie a unui univers artistic dominat de dimensiuni spirituale şi personaje atipice. Au fost explorate forme arhitecturale şi volume drapate în tonuri de negru punctate cu un oranj fluorescent. A doua colecţie din prezentare, semnată Lena Criveanu, a fost inspirată de senzualitatea corpului femeii, designerul combinând elemente tradiţionale româneşti cu croiuri inspirate din moda anilor '20, într-un colaj de materiale stropite cu rouă.

Printuri digitale pe mătase

Prezentarea Alinei Botea a vorbit despre femeia-libelulă, fragilă, dar plină de culoare. Ţinutele ei chic-minimaliste, imaginate în liniile anilor '80, au plutit desprinse dintr-o lume a plăcerilor, urmând zborul haotic şi filigranul micuţelor insecte pe care le-a printat digital pe mătasea uşoară.Irina Schrotter s-a inspirat pentru colecţia „I AM" din moda străzii, promovând un stil urban şi modern. Croiurile şi formele sunt riguroase, completate de cele mai multe ori de bijuterii supradimensionate semnate de Carla Szabo.Creatoarea Mihaela Glăvan a semnat încălţămintea pentru toate colecţiile din show-ul Romanian Designers, propunând platforme şocante ca înălţime, aplicaţii de piele, plastic sau pânză de sac, punctând astfel creativ fiecare design în parte.

S-a premiat curajul

Creaţie Irina Schrotter

„Mercedes-Benz Fashion Week Berlin" este primul eveniment important al anului care „dă tonul" celorlalte săptămâni ale modei din marile capitale. „Săptămâna modei de la Berlin este evenimentul care deschide seria de săptămâni ale modei din lume. Este considerat drept podiumul cu cele mai multe şanse de a aduce în prim-plan designeri noi, cu o viziune diferită şi proaspătă în modă. Selecţia efectuată de organizatori răspunde unor cerinţe diferite faţă de restul manifestărilor similare: se caută în principal colecţii avangardiste, curajoase, experimentale", declară Irina Schrotter.

Creaţie Lucian Broscăţean

Prima ediţie a acestui eveniment a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie. Atunci, timp de 30 de minute, pe podiumul instalat în centrul oraşului Berlin, cei şase designeri însoţiţi de o echipă impresionantă ca număr, dar şi ca nume, şi-au prezentat propunerile pentru toamnă-iarnă 2011-2012. Irina Schroter, Alina Botea, Andreea Muşat, Lucian Broscăţean au creat patru colecţii accesorizate cu ajutorul Angelei Vasiliu şi al Mihaelei Glăvan, prezentând patru direcţii stilistice diferite, dar definitorii pentru moda românească.

"Ediţia din iulie a reiterat succesul din iarnă prin prezenţa presei de specialitate ca „Elle",  „Vogue" etc., dar şi a fotografilor, echipelor de televiziune şi a altor profesionişti ai domeniului.''
Ovidiu Bute stilist

800 de invitaţi s-au bucurat de colecţiile prezentate pentru a doua oară anul acesta de către designerii români .

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!