Trăsniții: „Vrem să prindem din urmă serialul «Tânăr și neliniștit»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trăsniții Constantin Zamfirescu și Livia Taloi au anunţat în cadrul emisiunii Cronica Cârcotaţilor, difuzată luni dimineață la Kiss FM, că se pregătesc de sărbătoare.

Aceştia sunt mândri că serialul lor de comedia, transmis la Prima TV, a ajuns la episodul cu numărul 1000.

„Nu credem că există un alt sitcom care a ajuns la episodul 1000 și muncim din greu să prindem din urmă serialul Tânăr și neliniștit", au spus artiștii. „Dacă nu ne-am fi schimbat numele din «Trăsniți în NATO» în «Trăsniți din NATO» și apoi în «Trăsniții», am fi intrat și în Cartea Recordurilor", a declarat Constantin Zamfirescu, în vreme ce Mihai Găinușă le-a sugerat să redenumească emisiunea "Trăsniți în Schengen".

„Am dorit foarte tare să mulțumim publicului pentru toți anii în care a fost alături de noi și în care ne-a susținut. Am pregătit un videoclip aniversar care va fi prezentat în seara în care se va difuza episodul cu numărul 1000. La realizarea videoclipului au participat și fanii noștri", a mai spus Constantin.

În direct, prin telefon, a intrat și Grig Chiroiu, interpretul personajului Pupăză. „În 2003 am început emisiunea la Prima TV și timp de nouă ani telespectatorii ne-au ajutat să nu ne oprim. Anul viitor facem 10 ani, alt motiv de a sărbători", a declarat acesta.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă