Top Forbes: Cine este cea mai bine plătită cântăreaţă din lume şi singura cu venituri de peste 100 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista Forbes a realizat un top al celor mai bine plătite cântăreţe din lume şi evidenţiază că o singură artistă a reuşit să câştige peste 100 de milioane de dolari într-un singur an, la o diferenţă considerabilă, de aproximativ 30 de milioane de dolari, de ocupanta locului secund.

Potrivit topului Forbes, cea mai bine plătită cântăreaţă din lume, în perioada 1 iunie 2016-1 iunie 2017, este celebra Beyoncé (36 de ani), cu venituri de 105 milioane de dolari. 

Hit-ul lansat anul trecut, „Lemonade“, este cel de-al şaselea single al artistei ajuns pe primul loc în topurile muzicale. De asemenea, Beyoncé este singura artistă care a reuşit să depăşească pragul de 100 de milioane de dolari.

Mai mult, din turneul mondial „Formation World Tour“, susţinut în perioada 27 aprilie-7 octombrie 2016, cântăreaţa a acumulat venituri de un sfert de miliard de dolari. 

Astfel, Beyoncé şi Jay Z, care s-au căsătorit în 2008, deţin împreună o avere fabuloasă, motiv pentru care Forbes i-a desemnat cel mai bogat cuplu din industria de divertisment. Averea combinată a celor doi cântăreţi este de 1,16 miliarde de dolari. Cei doi au împreună trei copii, pe fetiţa Blue Ivy (cinci ani) şi gemenii Sir Carter şi Rumy (cinci luni). 

FOTO Hepta

Cântăreaţa britanică Adele (29 de ani) se află pe locul al doilea, cu 69 de milioane de dolari. Superstarul a câştigat, de asemenea, un premiu Grammy pentru Albumul anului („25“), pe care l-a rupt literalmente în două pentru a-l împărţi cu Beyoncé, în timpul ceremoniei de decernare a premiilor.  

Cântăreaţa americană Taylor Swift (27 de ani) a câştigat 44 de milioane de dolari, clasându-se pe locul trei. Însă, odată cu lansarea noului material discografic, „Reputation“, deja cel mai bine vândut album din 2017, veniturile artistei vor creşte considerabil. 

Taylor Swift FOTO Getty Images 

Pentru a realiza acest top, editorii Forbes au luat în calcul veniturile realizate în perioada 1 iunie 2016-1 iunie 2017, înainte de plata taxelor percepute de agenţi, manageri şi avocaţi. Datele au fost preluate de la Nielsen SoundScan, Pollstar, RIAA, dar şi din interviuri realizate cu persoane din interiorul industriei.

Cântăreaţa canadiană Celine Dion (49 de ani) ocupă locul patru, cu 42 de milioane de dolari. Jennifer Lopez (48 de ani) a încheiat lista primelor cinci locuri, reuşind să câştige 38 de milioane de dolari datorită, în mare parte, unei serii de concerte în Sin City, precum şi noului său show „World of Dance“, unde este atât membru al juriului, cât şi producătoare.

Celine Dion FOTO Getty Images

Restul listei demonstrează că vârsta este doar un număr. În vârstă de 71 de ani, Dolly Parton, aflată pe locul şase cu 37 de milioane de dolari, continuă să susţină turnee, având în medie şase concerte în fiecare dintre cele 63 de oraşe în care a cântat în decursul anului. 

Dolly Parton FOTO Getty Images

Pe locul şapte se clasează Rihanna (29 de ani), reuşind să câştige 36 de milioane de dolari umplând stadioane în oraşe din întreaga lume. A jucat, de asemenea, în show-ul „Bates Motel“ şi are contracte de milioane de dolari cu branduri precum Puma şi Samsung. Mai mult, şi-a lansat propria linie de produse cosmetice - „Fenty Beauty“. 

Rihanna FOTO Getty Images

Pe locul opt se află Britney Spears (35 de ani), cu 34 de milioane de dolari, datorită turneului mondial „Piece of Me“ care se va încheia la sfârşitul anului 2017. 

Britney Spears FOTO Getty Images

Katy Perry (33 de ani) se clasează pe locul nouă, cu 33 de milioane de dolari, datorită lansării noului ei album, „Witness“, dar şi campaniilor de publicitate realizate pentru Claire’s şi H&M. 

Katy Perry FOTO Getty Images

Barbra Streisand, în vârstă de 75 de ani, se află pe ultimul loc, cu 30 de milioane de dolari, reuşind să vândă bilete în valoare de 46 de milioane de dolari la concertul său de anul trecut.

Barbra Streisand FOTO Getty Images

Maddona şi Lady Gaga au ratat acest top, reuşind să câştige ceva mai puţin decât starurile menţionate. 

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry