Tom Hanks, în rolul lui Walt Disney

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tom Hanks

Actorul american Tom Hanks îl va interpreta pe marele cineast Walt Disney într-un lungmetraj despre felul în care a fost realizat filmul „Mary Poppins" (1964).

Filmul, în care va juca şi actriţa britanică Emma Thompson, va prezenta „lupta" dusă de directorii studiourilor Disney pentru a achiziţiona drepturile de autor pentru romanele din seria „Mary Poppins", informează Mediafax.

Scriitoarea australiană P.L. Travers a rezistat mult timp în faţa eforturilor depuse de „mogulul" de la Hollywood Walt Disney, care încerca să o convingă de faptul că versiunea cinematografică a cărţilor acesteia va fi o idee bună.

Potrivit presei americane, Walt Disney a avut nevoie de două decenii pentru a o convinge şi a fost constrâns să îi prezinte încăpăţânatei romanciere australiene scenariul filmului, pentru ca aceasta să îl aprobe.

În timpul filmărilor de la începutul anilor '60, Walt Disney şi P.L Travers s-au contrazis de multe ori în privinţa alegerii cântecelor, secvenţelor animate şi a dialogurilor din film.

Relaţia profesională dificilă dintre cineast şi scriitoare a fost prezentată în biografia "Mary Poppins She Wrote", de Valerie Lawson, care a stat apoi la baza a două documentare despre P.L. Travers.

Filmul se va intitula „Saving Mr. Banks" şi va fi regizat de John Lee Hancock. Emma Thompson va juca rolul scriitoarei australiene.

Filmul „Mary Poppins", regizat în 1964 de Robert Stevenson, a avut-o în rolul principal pe Julie Andrews, care a fost recompensată cu Premiul Oscar pentru prestaţia sa.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție