Tinerii fac „Pariu cu viaţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce i-a cucerit pe români cu poveşti din şatră, Pro TV lansează în această seară, de la 20.30, „Pariu cu viaţa“, primul serial muzical din România, un proiect în care protagoniştii sunt tineri aproape necunoscuţi.

Noua producţie spune povestea unor elevi de la un liceu muzical, abordând o temă preluată din seriale care s-au bucurat de un succes foarte mare în rândul adolescenţilor şi nu numai, precum „Rebelde" şi „Glee".

Noul serial se adresează tuturor generaţiilor, spun producătorii, iar din distribuţie nu vor lipsi numele importante „rulate" în proiecte anterioare ale trustului - Adela Popescu, Marin Moraru, Carmen Tănase, Dan Condurache, Elvira Deatcu, Radu Vâlcan sau Alexandru Papadopol - numai că, de data aceasta, vedetele vor fi nişte tineri cu care publicul este puţin familiarizat. Cei 20 au fost selectaţi din peste 30.000 de concurenţi înscrişi la castingul organizat în iarna trecută, iar acum ei formează trupa LaLa Band.

„Cea mai bună alegere"

Ruxandra Ion, producătorul serialului, explică de ce a mizat pentru acest sezon pe o producţie cu şi despre tineri. „Sunt copii extrem de talentaţi, elevi sau studenţi la şcoli de arte. Învaţă foarte repede, sunt dornici să capteze cât mai multă informaţie, atât de la regizori, cât şi de la actorii cu care lucrează, vor să se depăşească şi asta nu poate decât să ne bucure. Aşa că nu este greu de lucrat cu ei, dimpotrivă, te încarcă de energie şi pot să spun că am făcut cea mai bună alegere", a declarat ea.

Serialul va fi difuzat în fiecare luni, la Pro TV. Trupa LaLa Band a lansat pe piaţă prima piesă, „Stage of Joy", care se difuzează deja pe radiouri. În serial vor avea roluri episodice şi invitaţi speciali, printre care Smiley.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie