Teo Trandafir: „Mă mărit!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
teo trandafir

Teo Trandafir anunţă că se va căsători, dar nu ar vrea să îşi pună deocamdată partenerul în lumina reflectoarelor, acesta fiind o persoană privată, potrivit unei declaraţii a vedetei remise Mediafax.

„Este adevărat că urmează să mă mărit. Este probabil cel mai fericit moment pe care l-am trăit până acum şi cred că Dumnezeu mi l-a rezervat pentru momentul acesta ca să înţeleg că, dacă îţi înveţi lecţia, toate căile ţi se deschid. Nu mi se pare un eveniment spectaculos pentru public pentru că el nu schimbă nimic din punctul acesta de vedere, dar pentru mine întâlnirea şi evenimentul în sine au reprezentat şi reprezintă în continuare adevărate revelaţii. Sunt sigură că cei care vor afla îmi vor împărtăşi bucuria şi vor înţelege de ce nu vrem să facem din asta un eveniment de presă.

Sunt foarte mândră de partenerul meu, dar el este o persoană privată, pe care nu aş vrea-o în luminile reflectoarelor în acest moment", a declarat Teo Trandafir. Vedetă de televiziune şi fost deputat, Teo Trandafir are o fetiţă pe nume Maia, în vârstă de 8 ani.

Joacă în „Pariu cu viaţa"

În prezent, Teo Trandafir joacă în noul sezon al serialului „Pariu cu viaţa" de la Pro TV,  difuzat în fiecare luni, de la ora 20.30. Pe 24 februarie 2011, ea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale majore la Clinica AKH din Viena, în urma complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale.

Teo a revenit în ţară pe 20 aprilie 2011, după aproape patru luni de spitalizare. În toamna anului trecut, Teo Trandafir s-a întors la Clinica AKH din Viena, pentru a fi supusă unei noi intervenţii chirurgicale, cauzată de apariţia unor complicaţii după operaţiile suferite în primăvară.

"Este probabil cel mai fericit momentpe care l-am trăit până acum."

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă