Ștefan Tapalagă, artistul de geniu care înainte de a urca pe scenă a fost campion național la scrimă VIDEO

0
Publicat:

Înainte de a deveni actor, Ștefan Tapalagă a fost un practicant de succes al scrimei. În 1956, a fost campion naţional la individual, proba de floretă.

Actorul Ştefan Tapalagă s-a născut la 4 aprilie 1933, la Dorohoi. În 1961, a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I. L. Caragiale'' din Bucureşti, conform volumului „1234 cineaşti români“.  

Ștefan Tapalagă FOTO TVR

În orașul natal, Ștefan urmează școala primară și liceul, ajungând apoi în Capitală ca sportiv profesionist în echipa de floretă a Clubului Steaua. Împreună cu pionierii scrimei, Sorin Poenaru și Iosif Zilahy, Ștefan Tapalagă participa în 1954, pentru prima dată, la Concursul internațional de floretă.

Către lumea teatrului se îndreaptă mai târziu, spre vârsta de 25 de ani, dovedindu-și talentul încă din studenție. Urmează cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, făcând parte din promoția care a dat nume remarcabile pentru scena românească: Traian Stănescu, Candid Stoica, Dorina Lazăr, Ioana Măgură Bernard, Ion Arcudeanu, Jorj Voicu şi Marian Hudac, Melania Ursu sau Mitică Popescu și Alexandru Lazăr.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Ion Finteșteanu, asistent Sanda Manu, Ștefan Tapalagă își începe jocul actoricesc pe scena Teatrului „Al. Davila” din Pitești și a Teatrului de Comedie din Capitală, recent înființat în toamna anului 1960 de către maestrul Radu Beligan.

Aici va juca alături de nume de rezonanță ale scenei românești: Radu Beligan, Ştefan Ciubotăraşu și Ion Lucian, Mircea Şeptilici, Amza Pellea, Dem Savu și Marin Moraru, Sanda Toma, Iarina Demian și Stela Popescu, Vasilica Tastaman și Melania Cîrje, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Valentin Plătăreanu.

Ștefan Tapalagă a apărut prima oară pe marele ecran în 1958, în rolul studentului Hurjui din filmul lui Andrei Călărașu, „Alo? Ați greșit numărul!“, cu o distribuție încântătoare: Rodica Tapalagă, Stela Popescu, Iurie Darie, Ștefan Mihăilescu-Brăila.

De-a lungul carierei a întruchipat un număr impresionant de personaje, în spectacole de succes jucate la Teatrul de Comedie sub bagheta marilor regizori.

Pasionații de teatru l-au urmărit în Casa inimilor sfărâmate (1963) de G. B. Shaw, în regia lui Radu Penciulescu, alături de Sanda Toma și Gheorghe Dinică, apoi în celebrul spectacol „Rinocerii“ (1964) de Eugène Ionescu, în regia lui Lucian Giurchescu, avându-i parteneri de scenă pe Radu Beligan, Ion Lucian și Marin Moraru. Au urmat „Troilus şi Cressida“ (1965) de W. Shakespeare, în regia lui David Esrig, alături de Iurie Darie, Amza Pellea, Dumitru Rucăreanu și Dumitru Chesa, apoi „Nic Nic“ (1968), o piesă de Anca Bursan şi Gheorghe Panco, în regia lui Moni Ghelerter, spectacol în care Ștefan Tapalagă a urcat pe scenă alături de Amza Pellea.

Cu Iarina Demian, Mircea Șeptilici, Cornel Vulpe și Dem Savu, juca în 1972 în „Preșul“ lui Ion Băieșu, sub bagheta regizorală a lui Ion Cojar, iar cu Gheorghe Crîșmaru în „Zăpăcitul de Molière“, în 1976, în regia lui Ion Lucian. Iarina Demian îi fusese parteneră de scenă în foarte multe spectacole.

În drama „Casa neterminată“ (1964) de Andrei Blaier este partener cu Valeria Seciu și Alexandru Repan, în „Castelanii“ (1964) de Gheorghe Turcu joacă alături de Marcel Anghelescu, Radu Beligan și Colea Răutu, iar în „Cerul începe la etajul III“ (1967) de Francisc Munteanu, împreună cu Silviu Stănculescu și Emil Hossu.

Musicalul „Împuşcături pe portativ“ (1967) de Cezar Grigoriu, în interpretarea Margaretei Pâslaru și a lui Cornel Fugaru, cu o coloana sonoră semnată de George Grigoriu, este un film care merită revăzut după aproape 50 de ani, mai ales pentru spectacolul creat de balet sub ochiul atent al operatorului Alexandru Întorsureanu.

O comedie savuroasă, nemaiîntâlnită astăzi în peisajul cinematografic românesc, rămâne cea a lui Aurel Miheleș, „Vin cicliştii“ (1968), în care Ștefan Tapalagă deține rolul principal, un membru al echipei de cicliști cu idei noi, pe nume Virgil, iar distribuția este fantastică: Dem Rădulescu, Stela Popescu, Puiu Călinescu, Carmen Galin, Anna Széles, Mircea Albulescu, Vasilica Tastaman, Ştefan Bănică Senior, Alexandru Giugaru, Theodor Danetti, Nicu Constantin, Vasile Tomazian.

Anii ’70-’80 îi vor aduce actorului și colaborări cu regizorul Mircea Drăgan pentru filmul biografic „Aurel Vlaicu“ (1977) și pentru două comedii prețioase în cinematografia românească, „Coana Chiriţa“ (1986) și „Chiriţa la Iaşi“ (1987); cu regizorul Gheorghe Naghi pentru filmul fantastic Elixirul tinereţii (1975), ai cărui protagoniști sunt Florin Piersic și Stela Popescu, apoi cu Francisc Munteanu pentru filmul de aventuri „Roşcovanul“ (1976), în care primește rolul comisarului Chiriac.

Regizorul Gheorghe Vitanidis l-a ales pe Ștefan Tapalagă pentru „Muşchetarul român“ (1975), un gen de capă și spadă în filmografia românească, în jocul unor actori excepționali – Iurie Darie, Ilarion Ciobanu, Alexandru Repan, Ioana Bulcă, Ion Besoiu, Victor Rebengiuc, Ion Dichiseanu, Constantin Rauțchi, Marcel Anghelescu – apoi într-un serial de televiziune, intitulat „Războiul Independenţei“ (1977).

În 1981, Ștefan Tapalagă este distribuit de Alecu Croitoru în „Am o idee“, împreună cu inegalabilii Jean Constantin și Dem Rădulescu. Atac în bibliotecă a fost ultimul său film, o peliculă polițistă a anului 1992, în regia lui Mircea Drăgan, după un scenariu de George Arion.

Ștefan Tapalagă a fost căsătorit cu Sanda Manu, regizor de teatru și profesor. A murit la 21 mai 1994, la Bucureşti. 

Mai multe pentru tine:
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Alexandru Rogobete le cere medicilor de la Terapie Intensivă să nu mai poarte bijuterii: „Renunțați la verighetă sau plecați din ATI!”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Relația scandaloasă de 72 de ore pe care fratele Regelui Charles a avut-o cu un model Playboy
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?