Ştefan Bănică, despre fiul său: „L-am lăsat să se descurce şi sunt mândru de ce a făcut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Bănică Jr, membrul juriului în cadrul emisiunii X Factor, a fost impresionat de numărul susţinut de o mama alături de fiica sa în cadrul concursului, făcând comparaţie cu experienţa pe scenă alături de fiul său.

Impresionat de apariţia pe scena X Factor a unui cuplu format din mamă şi fiică, Ştefan Bănică nu a putut să nu facă o comparaţie cu el şi fiul său.

„Pot să îţi spun, ca părinte şi copil care a cântat alături de tatăl, dar şi de fiul lui, că senzaţia protectoare pe care tu o ai faţă de fiica ta nu te ajută întotdeauna. Taică-miu nu a avut chestia asta şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că m-a ajutat enorm! Pe scenă nu mai e copilul, ci partenerul meu! Lucrul acesta am vrut să îl simt şi eu vizavi de fiul meu anul trecut, într-un concert la Sala Palatului şi, cu tot instinctul patern, l-am lăsat să se descurce şi sunt mândru de ceea ce a făcut”, a spus Ştefan Bănică.



Radu este fiul lui Ştefan Bănică Jr. şi al Cameliei Constantinescu. Cei doi nu au fost căsătoriţi, despărţindu-se în anul 2005. Artistul mai are o fiică, Ana Violeta, împreună cu Andreea Marin şi un alt băiat, Alexandru, cu actuala sa parteneră, cântăreaţa Lavinia Pârva.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor