Regina Elisabeta a II-a știa de aventurile amoroase ale Prințului Philip, dar le trecea cu vederea pentru că înțelesese nevoia lui de libertate. O presupusă idilă, prezentată în „The Crown“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul sezon al serialului „The Crown” de pe Netflix va prezenta o idilă romantică dintre prințul Philip și Penny Knatchbull — care aveau o diferență de vârstă de 32 de ani. Autoarea Dr. Tessa Dunlop — care a scris biografia Elizabeth și Philip: A Story of Young Love, Marriage and Monarchy — spune că regretatul cuplu regal „a avut în mod clar o căsnicie durabilă și plină de iubire".

Prințul Philip / Foto Arhivă

Aceasta a vorbit despre Penny Knatchbull și a precizat că era „cea mai apropiată confidentă” a ducelui și a fost una dintre cele 30 de persoane în doliu care au participat la înmormântarea acestuia în aprilie 2021.

În noul sezon al serialului „The Crown” ar avea filmate „scene intime” cu prințul Philip și contesa Mountbatten de Birmania.

„Se deduce că nu a fost fidel din punct de vedere sexual. Asta au dedus oamenii. Indiferent dacă a fost sau nu fidel, regina și ducele au avut în mod clar o căsnicie iubitoare și durabilă”.

Mai mult, experta Tessa Dunlop a spus că este bine cunoscut faptul că cuplurile aristocratice din înalta societate din acea vreme nu erau întotdeauna fidele.

În 1947, prințul Philip a renunțat la pretențiile sale la tronurile grecesc și danez pentru a putea intra în rolul de consort al reginei.

Când regina Elisabeta a moștenit tronul în 1952, s-a confirmat că Casa Regală va fi cunoscută sub numele de „Windsor”, scrie DailyMail.

În ciuda speranței că ar putea rămâne în Clarence House, premierul Winston Churchill — care era în funcție când Regele VI a decedat — a spus categoric ca tânărul cuplu trebuie să își stabilească reședința în Palatul Buckingham.

Comentând impactul pe care acest lucru l-a avut asupra căsniciei lor,  Dunlop a continuat: „Cred că regina a înțeles nevoia de libertate a lui Philip. Îi cerea foarte mult să o susțină, să renunțe la numele său, să renunțe la casa lui".

Referindu-se la presupusa infidelitate a Ducelui de Edinburgh, expertul a spus: „Cred că regina a înțeles absolut tot ce i s-a cerut prințului Philip să facă și nu l-a presat. Nu știu ce înseamnă asta în relația lui cu femeile. El nu a vrut ca noi să știm, iar regina nu a vrut ca noi să știm și a fost aparent împăcată cu orice s-ar fi întâmplat".

Relația din serial

Netflix folosește moartea fiicei lui Penny, care a murit de cancer la vârsta de cinci ani, în 1991, ca punct de plecare pentru relația ei cu Philip.

În serial, ducele — interpretat de Jonathan Pryce — este portretizat spunându-i lui Lady Mountbatten — interpretată de Natasha McElhone — că el și regina „au crescut în direcții separate”.

Iar într-un alt episod, ducele explică faptul că este în căutare de „companie”, înainte ca regina să o cheme pe Penny Knatchbull la Windsor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată