Şerban Ionescu luptă cu blestemul căpuşelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îndrăgitul actor se află în stare gravă, după ce, în vara lui 2011, a fost muşcat de o căpuşă. Tratamentul nu are efect, iar medicii vor să-l transfere de urgenţă la o clinică din Viena.

Drama prin care trece actorul Şerban Ionescu (62 de ani) pare că nu se mai termină. De aproape un an, acesta se luptă cu o boală cumplită. Actorul a fost muşcat, în vara anului trecut, de o căpuşă, iar după un set de analize, medicii l-au diagnosticat cu borelioză.

Această boală are diferite simptome.  Ea atacă membrana neuronală, mielina, afectând astfel muşchii şi alte organe. De aceea, depistarea acestei boli nu a fost deloc uşoară, medicii fiind convinşi la început că problema pacientului este provocată de reumatism.  Timp de cinci luni a urmat un tratament bazat pe un cocktail de antibiotice foarte puternice, alături de o dietă strictă. Din păcate, se pare că acest tratament nu a avut efectul aşteptat.

Are nevoie permanent de însoţitor

Potrivit ultimului anunţ făcut de medicii de la Spitalul SRI, unde este internat actorul, starea de sănătate a lui Şerban Ionescu s-a agravat. Acesta nu poate să se spele, să mănânce singur şi nici să se ridice şi să umble. De asemenea, are probleme cu vorbirea, respiraţia şi deglutiţia, având nevoie non-stop de un însoţitor. „De şase - şapte luni sunt într-o permanentă competiţie cu boala asta. E un musafir neplăcut, am luat-o ca pe o doamnă care s-a îndrăgostit", a declarat actorul într-un interviu pentru emisiunea „Happy Hour", de la Pro TV.  Îngrijoraţi pentru starea sa de sănătate din ce în ce mai precară, doctorii care îl îngrijesc au decis că cel mai bine ar fi ca acesta să fie transferat la o clinică din Viena.

Campanii pentru sprijinirea actorului

Cum Şerban Ionescu şi soţia sa, actriţa Magda Catone (54 de ani), nu dispun de banii necesari pentru deplasarea şi tratamentul costisitor pe care îl presupune această boală, colegii şi apropiaţii acestuia au demarat mai multe campanii de strângere de fonduri pentru ca Ionescu să se poată trata. Luni seară, în faţa Teatrului Naţional, zeci de oameni s-au strâns pentru a-l încuraja pe Şerban Ionescu şi au împărţit pliante în care au fost specificate conturile în care se pot face donaţii pentru tratamentul actorului.

De asemenea, pe Facebook a fost iniţiată o altă campanie, denumită „Sprijin pentru Şerban Ionescu", unde oamenii sunt îndemnaţi să meargă la spectacolul „Dineu cu proşti" de la Teatrul Naţional, din 26 mai, ale cărui încasări vor fi donate pentru tratamentul actorului.

Cazul său, pe masa Guvernului

Premierul a declarat şi el că vrea să dea o mână de ajutor. Victor Ponta a  anunţat ieri că a vorbit deja cu miniştrii de la Sănătate, respectiv de la Finanţe pentru a face rost de suma necesară de care are nevoie actorul pentru a plăti tratamentul în Viena. Banii vor fi asiguraţi din fondul de rezervă al Guvernului.  
„Doamne-ajută să nu fie nici prea târziu şi să fie eficient pentru că, sincer, dacă putem face ceva, o vom face. Aştept mâine (azi - n.r.) un răspuns de la ministrul Sănătăţii, să vedem ce ţine de Guvern şi, dacă putem să o facem, cu mare drag", a spus Victor Ponta.

Alţi pacienţi de lux care s-au tratat la Viena

- Nicu Ceauşescu - 1996, internat cu ciroză în stadiu avansat. Medicii nu l-au putut salva, a murit la 45 de ani.
- Traian Băsescu -2006, operat de hernie de disc.
- Şerban Huidu - 2010, internat în urma accidentului suferit la schi în decembrie 2010 cu hemoragie craniană.
- Teo Trandafir - 2011, internată cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie.
- Monica Iacob Ridzi - 2011, internată cu o afecţiune a măduvei osoase care s-a îrăutăţit din cauza unei infecţii.
- Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania - 2011, internat pentru o intervenţie chirurgicală pe cord. Medicii din  Viena nu l-au putut opera, a murit la vârsta de 89 de ani.

Ajutor pentru Şerban Ionescu

Cei care vor să îl ajute pe actor pot face donaţii în conturile deschise pe numele acestuia:
Număr cont: RO 19RNCB0318050015460001
Titular: ŞERBAN IONESCU
Banca Comercială Română
Sucursala Piaţa Rosetti

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert