Şerban Huidu se întoarce acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizatorul TV va reveni sâmbătă în ţară, după ce a stat internat mai mult de  o lună într-un spital din Austria, în urma accidentului pe care l-a suferit la schi. Potrivit unor surse apropiate vedetei, Huidu va reveni acasă sâmbătă, după ce medicii de la Spitalul Universitar din Innsbruck au decis că starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit.

În prezent, realizatorul TV se simte bine şi urmează un program de recuperare fizică pe care l-a început în urmă cu două săptămâni şi care va fi continuat la o clinică din România. Deşi reprezentanţii Prima TV nu au dat un răspuns clar privind sosirea lui Şerban Huidu în România, au dat de înţeles că vedeta postului se va întoarce cât de curând acasă.

Citiţi şi:

Mihai Găinuşă spune că atât el cât şi Huidu nu vor mai merge la schi

Şerban Huidu este internat de aproape o lună la spitalul din Innsbruck. "Lucrurile sunt mai grave din prisma recuperării"

Starea de sănătate evoluează bine

„Din informaţiile pe care le deţinem în acest moment, medicii vor decide săptămâna aceasta dacă Şerban se va putea întoarce în ţară", au spus reprezentanţii Prima TV. Şi tatăl „cârcotaşului", Florin Huidu, a declarat pentru revista „VIP" că medicii au decis că fiul său va reveni în România la sfârşitul acestei săptămâni, indicând ziua de vineri. „E cu Vlad, fratele lui. El mi-a spus că se intoarce vineri", a afirmat Huidu. De asemenea, tatăl lui Şerban Huidu a mai spus că el nu a mai ţinut legătura cu fiul său în ultima vreme, ci cu Vlad, fratele lui Şerban, care l-a ţinut la curent cu modul în care decurge recuperarea.

„Medicii ne-au zis să-l lăsăm liniştit", a mai adăugat Florin Huidu. Vlad Huidu, fratele „Cârcotaşului", declara în urmă cu câteva săptămâni că starea de sănătate a realizatorului TV evoluează bine: „Aşteptăm momentul în care va ieşi din spital pentru a putea oferi mai multe informaţii despre ce s-a întâmplat, despre starea lui".

Recuperarea lui Şerban Huidu a durat mai mult decât s-ar fi aşteptat apropiaţii vedetei Prima TV, acesta fiind internat în spital mai bine de o lună. În primele zile după ce a ieşit din coma indusă, medicii austrieci s-au arătat foarte optimişti şi mulţumiţi de refacerea lui Şerban Huidu, care a fost internat în spital după ce a suferit un grav accident la schi la 29 decembrie. Atunci aceştia anunţau că în maximum două săptămâni va fi transferat la un spital din ţară, însă recuperarea a decurs puţin mai greoi.

"Din informaţiile pe care le deţinem în acest moment, medicii vor decide săptămâna aceasta dacă Şerban se va putea întoarce în ţară."
Magda Istrate reprezentant Prima TV

Dramă în familia „Cârcotaşului"

Accidentul „Cârcotaşului" nu a fost, din nefericire, singura nenorocire care s-a abătut asupra familiei Huidu. Luni, soacra lui Şerban, Anna Matei, s-a stins din viaţă în urma unei congestii cerebrale. Socrii lui Huidu se pregăteau să plece cu cei doi băieţi ai acestuia la Predeal, când Annei Matei i s-a făcut rău şi a fost transportată la spital. Medicii însă nu au putut să mai facă nimic. Cristina Hudiu, soţia realizatorului TV, s-a întors de urgenţă în ţară, iar ca să-şi protejeze soţul aceasta nu i-a spus adevăratul motiv al revenirii în România.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare