Sebastian Stan a fost martorul unei cereri în căsătorie în mijlocul unei sesiuni de fotografii cu fanii: Care a fost reacţia actorului de origine română FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Stan este un actor american, original din Constanţa FOTO AFP

Actorul american de origine română, Sebastian Stan (32 de ani), a fost martorul unei cereri în căsătorie inedite, pe care unul din fanii săi a plănuit-o pentru sesiunea de fotografii cu starul. Sebastian Stan apare în poze vizibil şocat şi emoţionat că a luat parte la evenimentul special din viaţa fanilor săi.

Natasha Marrero (23 de ani) şi John Felix (33 de ani), din statul american Carolina de Nord, sunt un cuplu de cosplayers (n.r. - pasionaţii de animaţii, filme şi jocuri video care se costumează în personajele preferate). Felix a decis să o ceară în căsătorie pe Natasha în ziua în care se împlinea un an de la prima lor întâlnire. Mai mult, bărbatul a vrut ca momentul să fie şi mai special de atât şi să-i facă iubitei lui o surpriză pe care nu o va putea uita vreodată, mai exact, să o ceară de soţie în faţa actorului ei preferat Sebastian Stan.

Sebastian Stan, celebru pentru interpretarea personajului Bucky Barnes /Winter Soldier din universul supereroilor Marvel, urma să se afle la convenţia Wizard Wold din Philadelphia, iar cei doi fani ai săi n-au stat pe gânduri şi au pornit într-o călătorie de weekend pentru a-şi întâlni actorul preferat. Ceea ce nu ştia Natasha era că iubitul ei Felix i-a pregătit o mare surpriză.

John Felix a declarat pentru BuzzFeed News: „Totul a început în ziua în care Sebastian Stan a fost anunţat ca invitat. Din fericire, ziua în care era programată întâlnirea cu fanii pentru fotografii era şi ziua în care noi sărbătoream prima întâlnire. Ştiam că vreau să o cer în căsătorie şi mi-am dorit să fie un moment perfect. Sebastian Stan fiind actorul ei preferat, mi-am zis că acesta este momentul“.

Sebastian Stan a rămas şocat când Felix s-a pus în genunchi şi a cerut-o în căsătorie pe Natasha FOTO Tumblr

Felix a povestit că şi-au imaginat mereu cum va arăta prima fotografie cu Sebastian Stan: „Prima poză cu ea îmbrăţişându-l pe Sebastian Stan a fost poza despre care am vorbit mereu să o facem, din moment ce în grupul nostru de prieteni era o glumă cum că el ar fi singurul bărbat care ar putea-o lua de lângă mine“, a mai spus bărbatul.

Sebastian Stan, şocat şi emoţionat de gestul fanului

„Expresia de şoc de pe faţa lui este veritabilă. Din fericire pentru mine, el este un tip pe cinste şi a fost foarte încântat că a luat parte la acest moment. A fost atât de fericit pentru noi încât şi-a scos telefonul pentru a face un selfie cu noi“, a adăugat Felix.

Cât despre Natasha Marrero, aceasta a declarat că nu s-a aşteptat niciun moment la acest lucru: „N-am avut nicio idee, eu chiar credeam că voi reuşi în sfârşit să-l întâlnesc pe actorul meu favorit pentru prima dată, vom face poze şi vom pleca.“

„Unul dintre cei mai veritabili şi mai buni oameni pe care i-am întâlnit vreodată“

Într-o postare pe contul său de Tumblr, tânăra a postat una dintre fotografiile care a surprins momentul, alături autograful actorului şi a scris câteva cuvinte despre Sebastian Stan.

„Acest om, Sebastian Stan, este unul dintre cei mai autentici şi buni oameni pe care i-am întâlnit vreodată şi este cu adevărat recunoscător pentru fanii săi. Era programat să dea autografe la 15.45, astăzi. În timpul unei pauze, în care a dat o tură prin împrejurimi, a văzut o grămadă de fani aşezaţi la coadă care deja îl aşteptau în jurul orei 13.45. Aşa că a venit şi le-a spus: «Hei, prieteni, vreţi nişte autografe?», după care s-a aşezat fără să fie păzit de gărzi de corp sau de echipa sa“, a scris Natasha.

L-au invitat pe Sebastian Stan la nunta lor

Totodată, Natasha a precizat că l-a invitat pe actor la nunta lor: „Şi-a adus aminte de noi din ziua trecută şi a fost emoţionat, ne-a îmbrăţişat  după ce i-am spus că este invitat la nuntă. Îl iubesc pe omul ăsta. Sunt foarte fericită că l-am ales pe el să fie celebritatea mea favorită“.

Sebastian Stan provine din Constanţa, dar a părăsit România la vârsta de opt ani, împreună cu mama sa, mutându-se în Viena şi mai apoi New York. Este cunoscut pentru rolul său James Buchanan „Bucky̹̹'“ Barnes/Winter Soldier din Marvel Cinematic Universe. În 2010 a apărut şi în filmul „Black Swan“. În televiziune, Sebastian l-a înterpretat pe Carter Baizen în „Gossip Girl“, Prinţul Jack Benjamin în „Kings“, Jefferson în „Once Upon a Time“, şi T.J. Hammond în mini-seria „Political Animals“. Rolul său în „Political Animals'“ i-a adus lui Sebastian o nominalizare la Critics' Choice Television Award pentru cel mai bun actor în rol secundar la categoria film/mini-serie.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile