VIDEO Scarlett Johansson, despre actorul român Sebastian Stan: „L-am călărit ca pe un taur mecanic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scarlett Johansson joacă rolul Văduvei Negre în pelicula „Captain America: Războinicul iernii“
Scarlett Johansson joacă rolul Văduvei Negre în pelicula „Captain America: Războinicul iernii“

Actriţa Scarlett Johansson a declarat, pentru accesshollywood.com, că l-a călărit pe actorul american de origine română Sebastian Stan ca pe un „taur mecanic“. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce filmau pelicula „Captain America: Războinicul iernii/ Captain America: The Winter Soldier“, una dintre cele mai noi producţii Marvel.

Într-un interviu recent, acordat site-ului accesshollywood.com, actriţa a vorbit despre noul ei rol, dar şi despre colaborarea cu Sebastian Stan, alături de care spune că a fost nevoită să filmeze o „scenă stânjenitoare“.

„Există în film o scenă cu adevărat stânjenitoare. Am un moment îngrozitor alături de săracul Sebastian Stan. Personajul meu, Văduva Neagră, are o mişcare nebunească în care îşi încleştează picioarele în jurul gâtului personajului interpretat de Sebastian. Timp de mai multe ore l-am călărit ca pe un taur mecanic“, a povestit Johansson, pentru accesshollywood.com.

   

După ce a jucat şi în primul film din franciza „Captain America“, din 2011, actorul american de origine română Sebastian Stan a semnat un contract avantajos cu Marvel Studios, pentru a juca în nouă filme inspirate din universul benzilor desenate.

În cea mai nouă producţie Marvel, „Captain America: Războinicul iernii“, Sebastian Stan  interpretează personajul principal, iar scena cu pricina va putea fi văzută pe marile ecrane din România începând cu 4 aprilie.

   

Sebastian Stan a devenit celebru datorită rolurilor Jack Benjamin din drama „Kings“ şi Carter Baizen din serialul „Gossip Girls“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite