Scrisoarea emoţionantă lăsată de Edith Gonzalez fiicei ei: „Până la urmă, suntem praf de stele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edith Gonzalez şi fiica ei, Constanza FOTO Instagram

Actriţa mexicană Edith Gonzalez, care a murit la vârsta de 54 de ani, pe 13 iunie, din cauza cancerului ovarian, i-a lăsat o scrisoare emoţionantă fiicei ei, Constanza (14 ani).

Edith Gonzalez a pierdut lupta cu cancerul ovarian pe 13 iunie, la trei ani după ce a fost diagnosticată cu boala.

Înainte de a muri, îndrăgita actriţă de telenovele, care a fost înmormântată pe 14 iunie, i-a lăsat o scrisoare emoţionantă fiicei sale, Constanza, în vârstă de 14 ani, relatează News Beezer.

În scrisoare, regretata actriţă îi transmite fiicei sale şi a politicianului Santiago Creel, că viaţa este frumoasă şi că ea este puternică.

„Într-o zi ţi-au anunţat sosirea, transformându-mi corpul. Am simţit cum ai crescut. Ai venit puternică, delicată, aşteptată şi frumoasă. M-ai făcut mamă. Te-am ţinut în braţe şi m-am gândit, fără să suspectez profunzimea a ceea ce înseamnă să fii mamă, că te voi putea forma. Însă, încet-încet, m-ai învăţat că părinţii nu pot decât să spere că pot fi ghizi pentru copiii lor, în marea imensă ce este viaţa. Nu, iubito, viaţa nu este grea, ci mai degrabă neruşinat de frumoasă. Tu eşti foarte determinată, deşteaptă şi generoasă“, a scris Edith Gonzalez în textul pentru fiica ei. 

Edith Gonzalez i-a mai spus fiicei sale şi că o face extrem de mândră: „Sunt atât de mândră de tine, atât de mândră să te văd construindu-te ca o persoană frumoasă, puternică, veselă şi corectă. Constanza, eşti fetiţa mea, iubirea mea, cerul meu, inima mea, totul pentru mine, şi totuşi, fără dubii, eşti propria ta persoană. Eşti o copilă frumoasă. Pot doar să îţi mulţumesc că mi-ai permis să îţi fiu mamă şi să înţeleg, privindu-te, miracolul vieţii. Până la urmă, suntem praf de stele. Te iubesc, micuţo“. 

Edith Gonzalez a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2016 şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale prin care i-au fost extirpate ovarele şi uterul. 

În 2017, vedeta preciza despre lupta cu boala: „Nu sunt o luptătoare, sunt o iubitoare a vieţii“. Actriţa spunea atunci şi că ţine cancerul este sub control şi se arăta încrezătoare că va reuşi să depăşească încercarea cu bine. 

Edith Gonzáles era căsătorită cu Lorenzo Margain şi are o fiică, Constance, în vârstă de 14 ani, dintr-o relaţie anterioară. 

Edith Gonzalez şi-a început cariera încă din copilărie, ea debutând în telelnovele la vârsta de doar 4 ani, cu rolul din „Cosa juzgada“. A cunoscut succesul la 13 ani, cu apariţia din „Los ricos tambien lloran/Şi bogaţii plâng“, iar cariera ei a explodat de-a dreptul în 1993 odată cu rolul din „Corazon salvaje/Inimă salbatică“, unde a fost partenera regretatului Eduardo Palomo. 

Au urmat apoi rolurile din „Aventurera“ (1998), „Dragostea învinge“, „Salome“ (2001), „Pădurea blestemată“ (2004). A mai jucat, apoi, în filmul „Deseo“ (2008) şi în telenovelele „Dona Barbara“ (2008) şi „Cameleones“ (2009).

    

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model