Scrisoarea de adio a lui Marilyn Monroe, scoasă la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biletul de adio al lui Marilyn Monroe şi scrisoarea duşmănoasă a lui John Lennon către Paul McCartney sunt doar câteva dintre documentele ce vor fi licitate online pe data de 30 mai, de o galerie de artă din New York.

Experţii estimează că mesajul de disperare pe care Marilyn Monroe l-a lăsat mentorului ei, Lee Strasberg, va fi vândut pentru o sumă cuprinsă între 30.000 şi 50.000 de dolari. „Voinţa mea este slăbită, nu mai suport nimic. Par nebună, cred că înnebunesc. Când mă aflu în faţa camerei (de filmat –n.r.) concentrarea mea dispare. Apoi mă simt ca şi când n-aş exista în rasa umană“, a scris regretata actriţă care a murit în circumstanţe suspecte la vârsta de 36 de ani.

Printre documentele oferite pentru licitaţie se află şi scrisorile lui Dwight D. Eisenhower către soţia sa, în perioada în care acesta era pe front, servindu-şi ţara în cel de-al Doilea Război Mondial.

Colecţia include de asemenea şi scrisoarea lui John Lennon către colegul său de trupă Paul McCartney, care reflectă profunda antipatie pe care cei doi o simţeau unul faţă de celălalt în perioada în care trupa s-a destrămat (1971). Scrisoarea de două pagini este nesemnată şi are ca logo chipul lui Lennon şi al soţiei sale, Yoko Ono, în interiorul unui cerc. „Chiar crezi că toată arta din ziua de azi a apărut datorită Beatles? Nu pot să cred că eşti atât de nebun, Paul, chiar crezi asta? Poate atunci când vei înceta să mai crezi lucrul ăsta te vei trezi!“, scria Lennon. Organizatorii se aşteaptă ca acest document să fie vândut pentru o sumă cuprinsă între 40.000 şi 60.000 de dolari.

Printre obiectele licitate se află şi două albume de fotografii pe care Adolf Hitler şi Benito Mussolini şi le-au făcut cadou atunci când s-au vizitat înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea sunt învelite în piele şi au fost evaluate la 50.000 de dolari.

Documentele sunt licitate de un colecţionar american anonim şi vor fi expuse publicului la galeria de artă Douglas Elliman în perioada 8 – 16 aprilie.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța