Sarah Ferguson şi Kate Moss, la înmormântarea lui Peaches Geldof

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cenuşa celebrei Peaches Geldof, fiica muzicianului Bob Geldof, a fost aruncată în apropiere de locul în care a copilărit, într-o ceremonie privată a membrilor familiei ei şi a cunoscuţilor.

Peaches Geldof, fiica muzicianului Bob Geldof, a fost condusă pe ultimul drum de nume precum Sarah Ferguson, Nick Grimshaw, Bill Wyman şi Kate Moss, iar tatăl ei a ţinut să îi aducă un ultim omagiu cu un discurs emoţionant. Funeraliile au avut loc la biserica în care în urmă cu doi ani Peaches s-a căsătorit, acelaşi loc în care în 2000 mamei ei, Paula Yates, i-a fost ţinută slujba de înmormântare.

În afara curţii bisericii St. Mary Magdalene şi St. Lawrence, din Davington, Marea Britanie, au fost aşezate buchete de flori, în apropiere de locul în care Peaches a copilărit. Sicriul albastru a fost transportat de un dric în interior, iar în faţa lui se putea distinge un tabloul pictat cu Peaches Geldof, soţul ei, cei doi fii şi câinii de companie. Slujba de înmormântare a fost una privată, cenuşa fostei vedete fiind împrăştiată în apropiere de locul în care şi-a petrecut anii copilăriei.

Peaches Geldof (25 de ani) a fost găsită decedată în reşedinţa ei din comitatul Kent. Poliţia a spus că, în acel moment, decesul starletei „nu era considerat suspect, ci inexplicabil şi subit“. Poliţiştii au fost chemaţi la reşedinţa în care victima locuia cu soţul ei, cântăreţul Thomas Cohen, şi cu cei doi copii ai lor, în urma „unui apel privind starea de sănătate a unei femei“. Decesul starletei britanice a fost pronunţat la faţa locului. Poliţia va iniţia o anchetă doar dacă rezultatele finale ale autopsiei vor fi neconcludente. De altfel, testele toxicologice nu au stabilit cu exactitate cauza decesului.

Peaches Geldof avea 11 ani atunci când mama ei, prezentatoarea de televiziune Paula Yates, a murit în urma unei supradoze de droguri, în septembrie 2000. Paula Yates a divorţat de Bob Geldof în 1995 pentru a începe o relaţie cu Michael Hutchence, solistul trupei INXS, care a durat până la sinuciderea acestuia, în 1997. În septembrie 2012, Peaches Geldof a dezvăluit că nu reuşit vreme de mulţi ani să treacă peste momentul morţii mamei sale.

Născută în 1989, Peaches Honeyblossom Geldof a început o carieră în media la vârsta de 15 ani, cu o serie de articole pentru revista „Elle“. A părăsit casa părintească la vârsta de 16 ani şi a continuat să lucreze pentru „The Telegraph“ şi „The Guardian“, dar şi pentru emisiuni de televiziune, precum „OMG! with Peaches Geldof“, transmisă pe ITV2. De asemenea, ea a lucrat ca model şi, săptămâna trecută, a participat la lansarea liniei vestimentare F&F a lanţului de magazine Tesco, în Londra.

Prezentatoarea TV era căsătorită cu muzicianul Thomas Cohen, cu care avea doi copii, Astala şi Phaedra. Peaches Geldof a mai fost căsătorită cu rockerul Max Drummey, dar cei doi s-au despărţit în 2009, după şase luni de căsnicie.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil