Richmond Shepard, cel mai vârstnic mim din lume, a murit la 90 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richmond Shepard a murit la vârsta de 90 de ani

Actorul american Richmond Shepard, cel mai vârstnic mim din lume, practician şi susţinător al acestei arte, tatăl cântăreţei Vonda Shepard şi antrenor al lui Dick Van Dyke, a murit la 90 de ani, scrie Variety.

Shepard a murit pe 2 iulie, a anunţat luni familia lui, care a avut o cerere inedită: „În loc de flori, Richmond a cerut un moment de gălăgie”, scrie news.ro. 

Celebru ca mim, cu notorietate dată în ultimii ani şi de apariţia în videoclipul „The World’s Oldest Mime” al New Yorker, Shepard a fost regizor, critic şi proprietar de teatru, atât în Los Angeles, cât şi în New York.

A scris „Mime: The Technique of Silence” (1970), considerată esenţială pentru cei care vor să stăpânească această meserie.

A jucat în producţii de televiziune ca „The FBI“, „That Girl“, „Kojak“, „The Jeffersons“, „T.J. Hooker“ şi „Ally McBeal“, serial care a făcut-o celebră pe una dintre cele patru fiice ale lui, cântăreaţa Vonda Shepard.

În 2009, a fost lansat scurtmetrajul documentar „A Mime’s Life“, care îi este dedicat. „Am crezut că să fiu mim va fi intrarea mea în show business pe uşa din spate. Un singur lucru e plătit mai prost decât un mim. Poezia“, spune el în film. Shepard, uimit de propria longevitate, a susţinut şi un show autobiografic în ultimul deceniu - „You Wanna Be a What?!? (A Musical Memoir in Mime)“.

Născut în New York, în 1929, cu un doctorat în comunicare, Shepard a predat la Rutgers, USC, St. John’s şi Cal State L.A., dar şi cursuri private. Printre actorii pe care i-a antrenat se numără Lily Tomlin şi Dick Van Dyke, în al cărui sitcom din anii 1980 a apărut.

Crescut evreu, Shepard a adoptat Subud, o mişcare spirituală indoneziană. A avut patru fiice - Armina Hansen, Vonda Shepard, Brianna Shepard şi Luana Carroll - şi patru nepoţi.

Richmond Shepard FOTO subudgreaterseattle.com

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model