Regina Elisabeta a II-a nu ar fi fost „pusă pe tușă“ când s-a decis viitorul ducilor de Sussex în Familia Regală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Harry a afirmat că bunica sa a fost manipulată la discuțiile privind viitorul său și al lui Meghan în Casa Regală britanică. Un expert regal îl contrazice: „E o prostie!“.

Harry a făcut afirmații jignitoare la adresa reginei în documentarul Netflix FOTO Profimedia

În documentarul recent lansat de Netflix, prințul Harry a dat de înțeles că regina a fost „pusă la tușă“ la celebrul „summit de la Sandringham“, în care s-a decis viitorul ducilor de Sussex în Familia Regală.

După ce Harry și Meghan au anunțat că renunță la titlurile regale, pe 8 ianuarie 2020, familia regală s-a reunit la un așa-numit „summit de La Sandringham“. Regina a dorit ca membrii familiei regale să colaboreze pentru a găsi o soluție și au fost elaborate cinci scenarii posibile, inclusiv unul care prevedea ca Meghan și Harry să aibă în fiecare an câte o lună liberă de orice îndatoriri regale. Însă a fost o misiune imposibilă ca cele două lumi, regalitatea și celebritatea, să poată coexista.

Ce a spus Harry în serialul Netflix

În documentarul Netflix, Harry susține că fosta suverană a asistat în tăcere la discuții, fără să se implice deloc, în timp ce fratele său, William, și tatăl său luau decizii importante.

„A fost înfricoșător când fratele meu țipa la mine, tatăl meu spunea lucruri care pur și simplu nu erau adevărate, iar bunica mea stătea tăcută și lua totul așa cum venea“, a afirmat Harry în documentar.

Expertul regal Richard Fitzwilliam l-a contrazis pe duce și a declarat pentru MailOnline că „regina știa foarte bine ce face și nu era manipulată de nimeni“.

„Ideea că regina a fost lăsată la o parte la Sandringham este o prostie, însă Harry a creat o poveste care nu va fi contestată, pentru că Familia Regală nu va face o declarație în acest sens. O portretizează pe regină ca pe un personaj negativ și asta este ofensator, pentru că regina pare doar o marionetă în mâinile celorlalți“, a comentat Richard Fitzwilliam.

 „Regina a fost foarte înțeleaptă să reacționeze așa, dar Harry vrea să credem altceva. Este foarte clar pentru toți care care o cunoșteau că regina știa exact ce face și nu era manipulată de nimeni“, a adăugat acesta.

„Este scandalos. Harry nu a vrut niciodată să recunoască pentru sine că regina a fost cea care a spus: «Afară!» (din Familia Regală – n.r.)“, a declarat o sursă pentru The Times.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului