Reacţia lui Gerard Piqué după zvonurile că s-a despărţit de Shakira: fotbalistul a publicat o imagine sugestivă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Piqué şi Shakira sunt împreună de şapte ani şi au împreună doi copii FOTO Getty Images

Fotbalistul Gerard Piqué reacţionează în urma zvonurilor conform cărora s-a despărţit de logodnica sa, cântăreaţa Shakira, împreună cu care are doi copii.

Fotbalistul spaniol Gerard Piqué (30 de ani) a postat pe contul personal de Instagram o fotografie de familie în care celebra sa logodnică, cântăreaţa Shakira (40 de ani), apare alături de cei doi copii ai lor, Milan (4 ani) şi Sasha (2 ani), pe malul unui lac. 

Postarea vine în urma unor zvonuri din mass-media conform cărora cei doi ar fi în pragul despărţirii. Însă, cum o fotografie valorează cât o mie de cuvinte, cuplul pare mai fericit ca niciodată, iar o despărţire a celor două vedete este foarte puţin probabilă.

FOTO Instagram Gerard Piqué

Shakira şi Gerard Piqué sunt împreună din anul 2010 şi s-au cunoscut la filmările videoclipului pentru Cupa Mondială din acel an. Într-un interviu recent acordat postului Antena 1, fotbalistul a povestit cum au ajuns să fie împreună. 

„I-am promis că vom ajunge în finala Cupei Mondiale şi că ne vom întâlni din nou, pentru că urma să cânte la festivitatea de închidere. Am făcut asta şi a funcţionat. Nu ştiu dacă a fost destinul sau nu, dar aşa cum am spus, am muncit mult pentru a face lucrurile să se întâmple.“

De asemenea, întrebat care este secretul unei relaţii fericite, fotbalistul a răspuns: „Dacă vrei să funcţioneze, ea trebuie să fie exemplul tău. Şi acelaşi lucru este valabil şi pentru ea în ceea ce mă priveşte. În ceea ce face, cred că este cea mai bună şi ea de asemenea încearcă întotdeauna să mă ajute în cariera mea. Mă încurajează întotdeauna să fiu un jucător mai bun.“, a povestit fotbalistul.

La rândul ei, într-un interviu pentru revista americană „Hello“, Shakira a povestit cum este relaţia cu Piqué şi a afirmat că este foarte fericită alături de familia ei. 

„Încercăm să îmbinăm viaţa de familie cu carierele profesionale cât de bine putem. Cert este că există foarte multă dragoste, iar asta este baza unei familii. Trebuie să ai grijă unul de altul şi să dedici timp. Familia este cea mai important pentru mine în acest moment, restul se situează pe un plan secund“, declară artista. 

De asemenea, despre logodnicul ei are numai cuvinte de laudă: „Este cel mai sensibil bărbat pe care îl cunosc, iar ca partener, mă sprijină în tot ceea ce fac. Este un lucru important pentru mine, iar eu fac acelaşi lucru pentru el.“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort