Rapperul Coolio a fost arestat pe Aeroportul Internaţional din Los Angeles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapperul Coolio a fost arestat pe Aeroportul Internaţional din Los Angeles, după ce vameşii au descoperit un pistol într-unul dintre bagajele unui însoţitor al artistului, cu ocazia unui control de securitate, au anunţat autorităţile locale, citate de BBC, notează News.ro.

Poliţiştii de pe Aeroportul Internaţional din Los Angeles au fost alertaţi, sâmbătă dimineaţă, de personalul care operează verificări de securitate pe acel aeroport. 

Poliţiştii au reţinut un bărbat care a confirmat faptul că bagajul în care se afla o armă de foc îi aparţinea.

În urma anchetei, poliţiştii au aflat că obiectele din geantă aparţineau unui alt bărbat - Coolio, identificat ulterior -, care călătorea alături de primul suspect.

Cel de-al doilea bărbat (Coolio, n.r.) trecuse deja de controlul de securitate şi se afla la bordul unui avion, a precizat Alicia Hernandez, membră a echipei de securitate a aeroportului.

Poliţiştii l-au reţinut pe al doilea bărbat şi l-au identificat astfel pe rapperul Coolio, care a fost apoi arestat pentru posesie de arme de foc.

În documentele oficiale întocmit de poliţişti, Coolio apare cu numele lui real, Artis Leon Ivey, în vârstă de 53 de ani, rezident în Las Vegas.

Primul bărbat, în bagajul căruia a fost descoperit pistolul, a fost în cele din urmă eliberat.

Artis Leon Ivey Jr., născut pe 1 august 1963, cunoscut sub numele de scenă Coolio, este un rapper, actor şi producător muzical american, care a devenit cunoscut la mijlocul anilor 1990, graţie albumelor „It Takes a Thief“ (1994), „Gangsta's Paradise“ (1995) şi „My Soul“ (1997). Cele mai cunoscute single-uri ale sale sunt piesele „Gangsta's Paradise“, „Fantastic Voyage“, „C U When U Get There“ şi „1, 2, 3, 4 (Sumpin' New)“. În ultimii ani, rapperul a devenit interesat de gastronomie şi a lansat un serial online intitulat „Cookin' with Coolio“, dar şi o carte de reţete culinare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”