Prinţul William a alimentat speculaţiile despre un al doilea bebeluş regal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul William al Marii Britanii a alimentat speculaţiile prinvind venirea pe lume al celui de-al doilea copil al cuplului princiar, în urma unui comentariu făcut în timpul unei vizite în Noua Zeelandă.

Poate că a fost doar un comentariu clasic făcut în timpul unei vizite regale, dar Prinţul William (31 de ani) a alimentat indirect speculaţiile privind venirea pe lume al celui de-ai dolea copil al său cu Kate Middleton (32 de ani). Indiciul a ieşit la suprafaţă atunci când cei doi au primit un cadou în cadrul vizitei pe care o întrepreprind în Noua Zeelandă. „S-ar putea să mai faci un cadou de acest fel cât de curând“, i-a spus William Cynthiei Read, cea care le-a tricotat un şal pentru fiul cuplului regal britanic, Prinţul George (opt luni), din partea Guvernului Noii Zeelande, scrie revista „People“.

„Felul în care William a vorbit a dat de înţeles că este un indiciu, mi-a deschis calea spre un secret“, le-a spus Cynthia Read reporterilor aflaţi la faţa locului. Aceasta a mai adăugat că Ducesa de Cambridge a fost încântată de cadou, iar „George a purtat şalul tot timpul“. Cuplul regal nu a făcut niciodată un secret din dorinţa de a mai avea încă un copil. Însă comentariul lui William vine la doar o lună după ce tot el i-a spus unui veteran al armatei britanice, la parada de Saint Patrick’s Day din Aldershot, că „un copil este de ajuns pentru moment“. „Mi-a spus că poate vor mai face un copil atunci când vor avea mai mult timp liber“, a adăugat sergentului-maior Ray Collister, cel căruia William i s-a adresat.

Prinţul William şi Kate Middleton au mai primit cadou o bicicletă, pentru prinţul George, în timpul unei vizite la Centrul Naţional al Ciclismului, în Cambridge, Noua Zeelanda FOTO Reuters

Prinţul George, fiul prinţului William şi al ducesei Catherine de Cambridge, este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii. Bebeluşul a fost botezat la capela regală a palatului Saint James din Londra, pe 23 octombrie 2013. La doar câteva luni de la naştere, prinţul George al Marii Britanii a fost inclus pe lista celor mai fascinanţi zece oameni din lume pe anul 2013 realizată de jurnalista americană Barbara Walters.

Kate Middleton s-a căsătorit în aprilie 2011 cu prinţul William, în cadrul unei ceremonii fastuoase la Londra, care a „reparat“ blazonul monarhiei britanice, serios afectat după „anii negri“ ce au urmat divorţului dintre Charles şi Diana.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie