Prinţul Joachim al Belgiei, amendat cu 10.000 de euro pentru o petrecere în izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul Joachim a participa la o petrecere dată în cinstea sa, cu 27 de invitaţi, deşi în regiune nu erau autorizate decât reuniunile de până la 15 persoane. FOTO Getty Images

Prinţul Joachim al Belgiei a fost amendat cu 10.400 de euro de către administraţia spaniolă pentru că a participat la o petrecere în mai, în Cordoba, care depăşea numărul admis de persoane în contextul pandemiei, relatează AFP.

Amenda a fost impusă „pentru încălcarea izolării, ceea ce de altfel el a recunoscut, ea i-a fost notificată şi i s-au cerut 10.400 de euro", a declarat pentru AFP un funcţionar al subprefecturii din Cordoba, în sudul Spaniei.

Prinţul Joachim al Belgiei a recunoscut că a încălcat restricţiile în timpul unei călătorii în oraşul andaluz la sfârşitul lui mai, după ce presa naţională a dezvăluit informaţia.

Publicaţia El Confidencial a publicat un raport al autorităţii de sănătate regională care semnala subprefecturii „o persoană care a călătorit din Belgia" şi care „s-a întâlnit pe 26 mai cu prieteni şi apropiaţi într-o reşedinţă din Cordoba, în total 27 de persoane", în contextul în care în regiune nu erau autorizate decât reuniunile de până la 15 persoane.

La două zile după această reuniune, prinţul Joachim a fost confirmat cu coronavirus.

Prinţul „are la dispoziţie 15 zile pentru a contesta amenda", a precizat subprefectura.

Spania a început în luna mai relaxarea treptată a restricţiilor, care urmează să se încheie la sfârşitul lui iunie, fiind una dintre ţările cel mai afectate de pandemia de coronavirus, cu peste 27.000 de morţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile