Prima reacţie a Mihaelei Rădulescu după ce a fost făcută „bunică” de soţia lui Dani Oţil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Modelul Gabriela Prisăcariu, soţia lui Dani Oţil, a fost una dintre invitatele emisiunii „iUmor”, în ediţia în care participa soţul ei. În momentul de roast pe care modelul l-a prezentat a numit-o pe Mihaela Rădulescu „bunică”. Prezentatoarea pare că nu se lasă rănită de spusele Gabrielei Prisacariu.

Recent, Mihaela Rădulescu a publicat trei fotografii pe contul său de Instagram, cu singurul ei copil, Ayan Schwarzenberg. Urmăritorii au fost uimiţi când au văzut căt de mare a crescut fiul ei. Adolescentul de 17 ani apărea în toate cele trei poze, în New York, acolo unde el îşi continuă studiile.  

Tânărul s-a mutat recent în Statele Unite ale Americii, iar prezentatoarea are încredere în învăţământul din State, mai ales în cel universitar. 

„Cred foarte mult în sistemul de învăţământ american, cel universitar, chiar am fost fanul acestui sistem de învăţământ şi ştiam dintotdeauna că, dacă vrei să-ţi îndrumi copilul spre o universitate de genul ăsta, trebuie să începi să-l pregăteşti din grădiniţă. 

Asta înseamnă că trebuie să te gândeşti şi la cantitatea de sporturi şi genul de sporturi pe care le face, trebuie să te gândeşti la instrumente muzicale – măcar să fie familiar cu ele. 

Trebuie să te gândeşti la o cultură generală satisfăcătoare şi la o activitate socială, la rezultatele şcolare  – pentru că toate astea ajung, la un moment dat, într-un dosar de aplicaţie la facultate. 

Dacă nu aveam grija asta din urmă să adun acolo nişte lucruri, nişte situaţii, acum nu avea nicio şansă la o şcoală din America, pentru că acolo aşa funcţionează lucrurile”, a declarat Mihaela Rădulescu, la un moment dat. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat