Povestea de succes a milionarului Dragoş Petrescu de la „Imperiul Leilor”. De ce n-a vrut să-l lase pe ambasadorul Olandei să intre în restaurantul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Captură video

Antreprenorul Dragoş Petrescu, investitor la „Imperiul Leilor 2022”, fondator al lanţului „City Grill”, a povestit la emisiunea „La cină cu Ionela Năstase”, la Digi24, cum a ajuns astăzi la o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro.

„Am avut o copilărie superbă, în sensul în care eram pe stradă toată ziua. Jucam Monopoly, de-a războiul, între străzi. Deci am fost un băiat de stradă toată copilăria mea.

Iubeam Monopoly. Evident aveam regulile noastre, Era un Monopoly tras la xerox de către părinţi, era atât de tras la xerox după alte Monopoly trase la xerox că nu se mai înţelegea hârtia. dacă e de un dolar sau ce fel de monedă o fi. În orice caz stăteam zile în şir la un joc de Monopoly. A fost jocul meu preferat în copilărie. Ţinea câteva zile un joc de Monopoly”, a povestit Dragoş Petrescu.

Întrebat dacă a avut vreodată o notă scăzută la purtare, acesta a spus că un „nouă”,dar nu a fost un copil prea „zburdalnic”. A avut note bune, dar nu a fost niciodată printre primii din clasă.

Divorţul părinţilor lui l-a marcat şi l-a făcut să vrea să aibă controlul propriei vieţi.

„Cea mai mare lipsă a fost divorţul părinţilor mei când aveam 13 ani. A fost un moment foarte dificil care mi-a marcat viaţa cumva pentru că am ajuns să trăiesc cu bunicii mei şi de acolo a venit şi nevoia de a fi independent, de a-mi dori să-mi clădesc propriul meu drum şi dorinţa asta de a nu depinde de nimeni şi de a fi în controlul vieţii tale”, a afirmat Dragoş Petrescu.

„Am intrat în armată în comunism şi am ieşit din armată în capitalism”

„Eram la şcoala de ofiţeri, pe atunci la termen redus dacă intrai la facultate. Am nimerit la şcoala de tancuri din Lipova. Până în Lipova plecam seara la ora 22:00 din Bucureşti şi ajungeam dimineaţa la ora 6:00. A fost o experienţă foarte dură.

Am început armata în septembrie 1989 şi am fost eliberat cu trei luni ma repede, pentru că a venit Revoluţia, în martie 1990”, a mai povestit acesta.

La 19 ani, fără nici un ban, cu foarte multă dorinţă de a supravieţui, el a început să vândă ziare.

„Ziare pe care le luam de la Casa Presei Libere .Cu ziarele cumpărate de acolo, aveam comision 10 la sută, le vindeam în Piaţa Universităţii, unde erau manifestaţii în fiecare zi. A fost pur şi simplu o întâmplare. Ce putea face un tânăr înainte de a începe primului an de facultate? Aveam şase luni de vacanţă şi două opţiuni: ori să mă duc să mă distrez cu prietenii - nu era o opţiune pentru mine pentru că mă abăteam de la visul meu de a deveni independent-, ori să mă apuc să găsesc orice fel de job şi acesta mi s-a părut un job pe de-o parte antreprenorial, fără bani,  că să te duci să cumperi 2.000 de ziare, mi-au trebuit 200 de dolari capital de start-up la vremea respectivă, pe care i-am luat de la bunici. Le-am dat (banii) înapoi, dar nu înainte de a cheltui profitul în târg la Vitan, pe blugi Pyramide, ochelari de soare şi tot felul de prostii”, a spus Petrescu.

După ziare milionarul povesteşte că a trecut la nivelul următor, tarabele.

„După ziare am deschis prima tarabă, în Piaţa Dorobanţi, apoi a doua, a treia... a şasea tarabă. În 1993 am avut ocazia să închiriez un chioşc de 4 mp. După aceea am multiplicat chioşcul şi am ajuns la 11 chioşcuri” a afirmat Petrescu.

Milionarul povesteşte că a fost fascinat de amploare pe care l-a avut McDonalds în România atunci când s-a deschis şi a studiat ca mai apoi să aplice pentru o francizaă, însă a fost refuzat. Timp de 2 ani s-a străduit să obţină totuşi o şansă, dând telefoane, şi aplicând pentru interviuri, într-un târziu fiind acceptat, dar după ce deschis prima benzinărie Shell în cartierul Fundeni.

Milionarul spune că povestea restaurantelor a început dintr-o întâmplare.

„În drumul unui antreprenor stau la bază câteva cărămizi. Una este să fii determinat şi gaat să îţi sufleci mânecile şi să te apuci de treabă şi nu aştepţi prea mult, să îţi găseşti motive să nu începi, chiar trebuie să ai capacitatea asta să te apuci de treabă.

Aveam 10 chioşcuri, al 11-lea era un mic magazin la parterul unei case private de la intersecţia Ştefan cel Mare cu Dorobanţi. Proprietarul vedea că nu prea putem să plătim chiria, domnul Măciucescu tot arhitect. Eram doi parteneri atunci pe ael magazin şi ne-a întrebat dacă vrem să deschidem o şaormărie, o pizzerie (....) Am zis să facem un restaurant cum ne-ar plăcea nouă, ca la mama acasă. Aşa s-a născut primul restaurant „La Mama””, a povestit el, afirmând că în acel moment nu aveau concurenţi pe acel tip de restaurant.

Potrivit lui, au impus însă două reguli stricte, care l-au împiedicat chiar şi pe ambasadorul Olandei să intre pentru că nu s-a conformat.

„Aveam două reguli: nu intri în pantaloni scurţi şi îmbrăcat în trening în restaurant, şi acesta a fost criteriul de selecţie principal. Mai era încă unul, puneam numai muzică de lui Julio Iglesias, care era o muzică de bun simţ.

Totul bine şi frumos până a venit ambasadorul Olandei în pantaloni scurţi şi n-a putut să intre. Atunci am realizat că la un moment dat am să scot această regulă dar asta s-a întâmplat după mulţi ani”, a mai spus Dragoş Petrescu

Potrivit lui, astăzi are 22 de restaurante, cu 1.300 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid