Penelope Cruz şi Javier Bardem, nuntă secretă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi actori spanioli s-au căsătorit la începutul acestei luni în Bahamas, potrivit presei mondene internaţionale. Vedetele au încercat să ţină departe ceremonia nupţială de mass-media. Penelope (36 de ani) şi Javier (41 de ani) sunt împreună de trei ani, timp în care au încercat să-şi ascundă relaţia de ochii presei, procedând la fel şi cu nunta.

Ceremonia, la care au participat doar membrii celor două familii, a fost organizată la reşedinţa din Bahamas a unui prieten al cuplului, potrivit Reuters. Penelope Cruz a purtat o rochie creată de designerul John Galliano. Deocamdată nu se ştie data exactă la care a avut loc ceremonia.

Povestea de dragoste a celor doi a început pe platourile de filmare ale peliculei „Vicky Cristina Barcelona", potrivit presei internaţionale. Penelope şi Bardem s-au cunoscut în 1992, la filmările peliculei „Jamon, jamon", dar au devenit un cuplu abia în 2007. Informaţiile care privesc oficializarea relaţiei lor n-au fost, până în prezent, confirmate de vreunul dintre actori.

Muza lui Almodovar

Penelope Cruz şi Javier Bardem se află la prima căsătorie. Actriţa spaniolă a avut în trecut o relaţie cu Tom Cruise, iar cei doi au fost permanent în vizorul presei. Atât Penelope, cât şi Javier sunt laureaţi ai premiului Oscar. Cei doi se alătură astfel unui club select de cupluri de actori căsătoriţi care au câştigat Premiul Academiei Americane de Film, din care fac parte Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones, Peter Jackson şi Fran Walsh, Joel Coen şi Frances McDormand, Alan şi Marilyn Bergman.

Penelope Cruz este „muza" regizorului spaniol Pedro Almodovar, după cum acesta a declarat în repetate rânduri. Actriţa a cunoscut celebritatea datorită rolului din filmul „Totul despre mama mea", pe care Almodovar l-a lansat în 1999. A fost nominalizată la premiile Oscar în 2007 pentru rolul din „Volver", peliculă semnată de acelaşi regizor. Printre filmele în care a mai jucat se numără „Belle Epoque" (1992), „Femeia mereu deasupra" (2000), „Deschide ochii" (2001) - în care a jucat alături de Tom Cruise - şi „Nu te mişca" (2004). A primit Oscarul pentru cel mai bun rol secundar feminin în 2009, pentru „Vicky Cristina Barcelona", în regia lui Woody Allen, şi a fost nominalizată anul acesta la aceeaşi categorie pentru prestaţia sa din musicalul „Nine".

Javier Bardem este un actor spaniol de succes, cu o filmografie bogată. De-a lungul anilor a fost nominalizat de două ori la premiile Globul de Aur pentru rolurile din filmele „Viaţa şi epoca lui Reinaldo Arenas" (2001) şi „Marea dinlăuntru" (2005). De asemenea, Bardem a fost recompensat cu un Premiu Oscar pentru rolul din „Nu există ţară pentru bătrâni" (2008). Javier Bardem a jucat recent în „Vicky Cristina Barcelona" (2008), în regia lui Woody Allen, şi „Biutiful", de Alejandro Gonzalez Inarritu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €