Paula Seling, victima hackerilor: „Un atac menit să mă discrediteze. Aş vrea să nu mai treacă nimeni prin aşa ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paula Seling a mărturisit că a fost victima unui atac menit să o discrediteze, după ce i-a fost spart contul oficial de Facebook, iar nişte „indivizi“ au postat ulterior „lucruri oribile“ în numele artistei.

„Dragi prieteni. Din păcate azi, 18.07.2019, pagina mea de Facebook a fost spartă şi preluată (a se citi furată) de nişte indivizi ce postează în numele meu tot felul de lucruri oribile. Fiind victima acestui atac menit să mă discrediteze, vă rog să nu luaţi în considerare postările făcute până când reuşesc să recuperez pagina, moment în care vă voi anunţa pe toate reţelele. Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa ceva. Sper să se rezolve repede. Până atunci ne găsim pe Instagram. Vă mulţumesc pentru înţelegere. Şi pentru gândurile bune. Chiar am nevoie...“, a scris Paula Seling. 

Contactată de „Adevărul“, artista a mărturisit că a primit mai multe apeluri telefonice „suspecte“, în toiul nopţii. Paula Seling este de părere că intenţia hackerilor a fost aceea de a o şantaja cu scopul obţinerii unor sume de bani. 

„Mi-a fost spart contul oficial de Facebook, un cont la care am muncit foarte mult, pentru că eu am vrut ca el să crească organic, nu am plătit pentru a-l promova. Azi-noapte, am primit o grămadă de notificări din partea unor oameni care m-au avertizat că se postează pe pagina mea o mulţime de lucruri oribile şi care, în mod evident, nu-mi aparţin. Din fericire, fanii mei au fost foarte prompţi şi au dat report la postările respective şi au fost şterse de către Facebook. Eu abia la trei dimineaţa m-am trezit, pentru că am început să primesc nişte telefoane suspecte de prin Bangladesh şi de prin alte ţări. În concluzie, m-am interesat şi am văzut că sunt oameni care fură conturile, după care cer sume de răscumpărare“, a spus Paula Seling. 

Întreabată dacă a fost contactată pentru a i se cere sume de bani, artista a răspuns: „Am fost sunată de numere suspecte din diverse ţări. Nu am răspuns, nu răspund la numere necunoscute, mai ales în această situaţie, pentru că nu vreau să intru în niciun fel de contact cu aceste persoane şi vreau ca totul să fie făcut în aşa fel încât să nu se mai întâmple nimănui aşa ceva. Mi se pare foarte nedrept că mi se întâmplă asta, cu atât mai mult cu cât era una dintre puţinele platforme prin care eu puteam să iau legătura cu fanii mei, care aşteptau cu sufletul la gură, de fiecare dată, să audă noutăţi de la mine“. 

„Aveam aproape jumătate de milion de fani pe pagină şi sper ca Facebook să rezolve această problemă pentru că este într-adevăr frustrant. Am luat legătura cu diverse persoane specializate în mediul online, iar ele mi-au spus că e o practică comună, că reprezint cel puţin al doilea caz din această săptămână. Probabil au găsit această modalitate să te şantajeze. Sunt şantajişti. Sper ca celelalte conturi ale mele din mediul online să fie în siguranţă“, a mai spus artista. 

Paula Seling subliniază faptul că postările scandaloase de pe pagina de Facebook nu-i aparţin şi le transmite fanilor să ia legătura cu ea pe Twitter sau Instagram. „ Aş vrea să nu mai treacă nimeni prin aşa ceva şi vreau ca ceilalţi să ştie că există aceste practici şi să încerce, pe cât posibil, să se protejeze. Este un alt tip de furt, la fel de grav ca cel al unui alt bun personal, ca cel din «viaţa real㻓, a încheiat cântăreaţa. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!