Paula Seling se simte pregătită pentru Oslo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paula Seling

Paula Seling (foto) participă cu două piese la ediţia din acest an a concursului, motiv pentru care repetă la dublu.

„Sunt puţin emoţionată, nerăbdătoare, curioasă, în urmă cu somnul, recunoscătoare oamenilor care mi-au scris multe mesaje, celor care ne susţin şi care cred în noi", mărturiseşte aceasta.

La primele repetiţii, artista nu pusese la punct partea scenică, la care încă mai lucra, dar acum Paula Seling nu mai este îngrijorată în această privinţă.

Repetiţii ca la carte

Paula se declară încântată de probele făcute până acum, chiar dacă repetiţia „şnur", în regim de direct, va avea loc în această seară. „Repetiţiile au decurs impecabil: echipa Eurovision este eficientă, profesionistă, atentă, implicată, dornică să ofere publicului un show minunat, o seară de neuitat, şi pentru asta muncesc din greu.

Sunt atenţi la detaliile legate de sunet, lumini, imagine, la lucrurile care ne pun în valoare interpretarea şi apariţia. Personal, mă declar încântată", spune artista.

Alături de Ovidiu Cernăuţeanu, cântăreaţa interpretează piesa „Playing With Fire", fiecare urmând să cânte la pianul său. Cealaltă melodie a Paulei, „It's Not Too Late", este tot un duet, cu Kamara de la Alb Negru.

„Pentru sâmbată vreau să cred că cei care nu se vor putea hotărî între cele două cântece pe care le interpretez le vor susţine pe amândouă pentru a nu fi niciunul dezavantajat. Se pot vota mai multe cântece, televotingul este gratuit", explică ea. „Dacă publicul şi juriul vor considera că merităm asta, sper să reprezentăm România la Oslo. Noi suntem pregătiţi din toate punctele de vedere", încheie artista.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele