Owen Wilson, protagonistul din „Stagiarii“, va deveni tată pentru a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Owen Wilson nu intenţionează să-şi oficializeze relaţia cu mama celui de-al doilea copil al său. FOTO Reuters

Actorul american Owen Wilson (44 de ani), cunoscut din filmul „Stagiarii/ The Internship“, va deveni tată pentru a doua oară, în urma unei aventuri cu o antrenoare de fitness, potrivit contactmusic.com.

Antrenoarea de fitness Caroline Lindqvist a avut o aventură cu starul american şi a rămas însărcinată, potrivit contactmusic.com. Potrivit publicaţiei US Weekly, cei doi nu formează un cuplu, dar au decis să crească împreună copilul după ce acesta se va naşte.

„Owen este foarte preocupat de această sarcină. El nu are o relaţie cu Caroline, de fapt, ei nici nu intenţionează să formeze un cuplu, însă el o sprijină pe Caroline în tot ceea ce face. Se întâlnesc des şi discută despre ceea ce îşi doresc pentru copilul lor. Owen are o minte foarte deschisă şi i-a spus lui Caroline că o va ajuta cu tot ceea ce îi va sta în putere“, a declarat o sursă.

Owen Wilson a devenit tată pentru prima dată în 2011, când fosta lui iubită Jade Duell a născut un băieţel, Robert Ford.

Owen Wislon s-a remarcat în peliculele „Zoolander Manechinul“, „O familie genială“, „Spărgătorii de nunţi“ şi „O familie de coşmar“.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști