Ovi şi Paula Seling, împreună la Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Jacobsen şi Paula Seling

Ovidiu Jacobsen, artistul care a câştigat anul trecut Cerbul de Bronz pentru Norvegia, şi Paula Seling se vor înscrie la selecţia naţională pentru Eurovision 2010, organizată de Televiziunea Română în coproducţie cu trustul Adevărul.

Ovi, pe numele de scenă, a mai participat de două ori la Eurovision, însă a concurat din partea Norvegiei, ţara sa de adopţie. „După ce am cunoscut-o pe Paula la Cerb, am căzut de acord să colaborăm şi ne-am gândit că ar fi interesant să prezentăm o piesă împreună, cu atât mai mult cu cât Eurovisionul va avea loc în Norvegia, anul acesta", a declarat Ovidiu Jacobsen.

Mai citeşte şi:

Eurovision: Juriul selecţiei naţionale va putea schimba interpreţii

„Din noiembrie, am început să lucrez la piesa pentru Eurovision. E o melodie ritmată şi cred că o să placă. La 14 ianuarie o vom trimite pentru preselecţie", a mai spus artistul.

Eurovision 2010, coproducţie TVR-Adevărul

Ovi doreşte ca anul acesta să lanseze un album şi în România. „Dacă vom ajunge aşa departe încât să reprezentăm România, cred că norvegienii vor fi deschişi, pentru că ei apreciază naţionalismul ", a spus cântăreţul.

Selecţia naţională Eurovision 2010 va fi organizată, în premieră, de Televiziunea Română în coproducţie cu trustul Adevărul. Înscrierile se vor încheia la data 14 ianuarie 2010. Autorii unor creaţii muzicale originale care ar putea reprezenta România în competiţia de la Oslo pot trimite piesele în format CD, MD sau DAT pe adresa TVR din Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, până la 14 ianuarie 2010 (data poştei).

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detaliile sunt șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea