Ovi a lăsat Norvegia pentru Corbeanca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Cernăuţeanu şi soţia sa, Kitty, alături de cei doi fii ai lor, Philip (4 ani, stânga) şi Martin (6 ani)

Ovidiu Cernăuţeanu, artistul care a câştigat locul al treilea la Eurovision 2010, alături de Paula Seling, a decis să se mute în România după 15 ani de rezidenţă în Norvegia.

Ovi (37 de ani) a luat această decizie împreună cu soţia lui, Kitty, care este norvegiancă get-beget. Cei doi şi-au vândut casa din Stavanger şi au închiriat casă în Corbeanca, unde locuiesc împreună cu băieţii lor, Martin (6 ani) şi Philip (4 ani). Kitty a renunţat la postul pe care îl avea la o bancă în Norvegia, preferând, deocamdată, să se ocupe de educaţia celor doi copii. Ovi şi Kitty renunţă la condiţiile oferite de o ţară ca Norvegia (cu un PIB de 84.444 de dolari pe cap de locuitor, de peste 11 ori mai mare decât cel al României - 7.542 de dolari pe cap de locuitor).

„După Eurovision, am devenit cunoscut în România, am început să am concerte şi evenimente aici. Am vrut să ţin constant legătura cu publicul din ţara mea, numai că devenise destul de greu să fac naveta. Am avut o discuţie cu soţia mea şi chiar ea m-a convins să ne mutăm aici", a declarat Ovi pentru „Adevărul".

„Ea a mai fost în România, îi plac oamenii, locurile. Am avertizat-o că sunt multe lucruri care nu merg bine, dar a spus să încercăm un an-doi, iar dacă nu ne adaptăm, ne întoarcem în Norvegia. Până acum e bine", a adăugat cântăreţul.

Din nou la Eurovision

În plan artistic, Ovi se împarte între concertele din România şi cele din Scandinavia, compune şi produce piese. Totodată, el pregăteşte o revenire la Eurovision, în 2012, de data aceasta în calitate de compozitor. Ovi a compus o piesă alături de unul dintre cei mai de succes compozitori suedezi, Thomas G:son, Iar melodia a fost înscrisă la Selecţia Naţională din Norvegia.

În curând, Ovi va lansa pe plan internaţional piesa „She's After My Piano", o colaborare cu Simen Eriksrud, cel care a produs melodia „Playing With Fire". Deşi a revenit în România, artistul nu va rupe total legăturile cu ţara sa adoptivă, unde se bucură de succes. El este invitat vineri, 18 noiembrie, la o emisiune foarte populară transmisă de televiziunea naţională norvegiană NRK. Pentru luna decembrie, Ovi are programate mai multe concerte în ţară, în formula care l-a consacrat, alături de Paula Seling. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două