Oprah Winfrey ar putea candida la preşedinţia SUA în 2020: „Nu trebuie să ai experienţă pentru a fi preşedinte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oprah Winfrey este cunoscută pentru serialul de tip talk-show care îi poartă numele, difuzat de posturile TV americane din 1986 până în 2011 FOTO AP

Oprah Winfrey a lăsat să se înţeleagă într-un interviu recent că victoria obţinută de Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2016 a făcut-o să îşi reconsidere poziţia faţă de o posibilă candidatură a sa la preşedinţia Statelor Unite în anul 2020, informează businessinsider.com, citat de News.ro.

Într-o conversaţie cu David Rubenstein, CEO-ul fondului de investiţii Carlyle Group, realizatoarea de televiziune Oprah Winfrey a dezvăluit că victoria obţinută de Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016 a făcut-o să îşi dea seama că o eventuală candidatură a ei la preşedinţia americană ar putea să fie un proiect fezabil.

„Sincer, nu m-am gândit niciodată la asta. Nu am luat în considerare niciodată această chestiune, nici măcar ca pe o posibilitate“, a spus Oprah Winfrey într-un interviu acordat în emisiunea prezentată de David Rubenstein pe Bloomberg TV, intitulată „The David Rubenstein Show“.  ”Apoi, după ce m-am gândit, mi-am spus: «Oh, oh!»“, a adăugat ea.

Deşi dezvăluirea făcută de celebra realizatoare TV se bazează mai mult pe inflexiunile sale vocale, se pare că recenta schimbare în climatul politic american a reprezentat elementul care a determinat-o să considere că lipsa ei de experienţă nu mai reprezintă un factor care o descalifică din cursa prezidenţială. 

„Nu trebuie să ai experienţă în guvern pentru a fi ales preşedinte“ 

„Exact, deoarece acum este clar faptul că nu trebuie să ai experienţă în guvern pentru a fi ales preşedinte al Statelor Unite“, a spus David Rubenstein, referindu-se la lipsa de experienţă politică a lui Donald Trump înainte de a câştiga alegerile prezidenţiale.

„La asta mă gândeam şi eu - îmi spuneam: «Nu am experienţă, nu cunosc suficient de multe lucruri». Dar acum îmi spun: «Oh, Oh!»“, a adăugat Oprah Winfrey.

Declaraţiile făcute de Oprah Winfrey nu reflectă deocamdată un angajament ferm luat de celebra realizatoare TV în privinţa candidaturii sale în următoarele alegeri prezidenţiale americane, care vor avea loc în 2020.

În prezent, Oprah Winfrey coordonează activitatea propriului post de televiziune, OWN, şi este investitor majoritar în compania Weight Watchers.

Oprah Gail Winfrey, născută pe 29 ianuarie 1954, este realizatoare şi prezentatoare de televiziune, cunoscută mai ales pentru serialul de tip talk-show care îi poartă numele, difuzat de posturile TV americane din 1986 până în 2011. Începând din 2011, vedeta americană are propriul post de televiziune, OWN, pe care îl administrează în cooperare cu Discovery Communications. Potrivit revistei Forbes, Oprah Winfrey este cea mai bogată femeie de culoare din lume, cu o avere personală festimată la 1,5 miliarde de dolari. A întreprins ample acţiuni filantropice şi este considerată una dintre cele mai influente femei din lume. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie