O zână pentru Selecţia Naţională Eurovision 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un juriu format din specialişti a ales ieri, la TVR, mascota Selecţiei Naţionale Eurovision 2010, eveniment organizat în coproducţie de TVR şi Adevărul.

Câştigătoarea concursului şi a premiului de 500 de euro este Carmen Ştefania Dumitrescu (50 de ani), din Bucureşti. Mascota creată de aceasta, o zână, a fost aleasă din peste 300 de machete trimise de concurenţi cu vârste cuprinse între 7 şi 64 de ani.

Potrivit autoarei, Eurovisionul reprezintă „o întâlnire între diferite culturi care pornesc din rădăcini comune, iar printre rădăcinile comune se află şi personajele de basm, precum zânele".

Vestimentaţia zânei-mascotă este o rochie cu baza de culoarea drapelului european, peste care se suprapun drapelele statelor participante, iar bagheta magică este o notă muzicală. Ieri au început şi filmările videoclipurilor pieselor finaliste.

Primii cinci concurenţi programaţi pentru filmări au fost trupa Zero, Lora şi Sonny Flame, Lulu, Tina G şi Alexandra Ungureanu. Celelalte videoclipuri vor fi filmate astăzi şi mâine.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online