O actriţă sud-coreeană riscă închisoarea după ce a prins scoici-gigant în Thailanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lee Yeol-eum FOTO Instagram

Actriţa sud-coreeană Lee Yeol-eum (23 de ani) a fost filmată în timp ce se scufunda pentru a vâna scoici-gigant într-un parc maritim thailandez, în cadrul unui episod al emisiunii „Legea Junglei“, motiv pentru care ar putea fi condamnată la închisoare.

Actriţa sud-coreeană Lee Yeol-eum poate primi până la cinci ani de închisoare în Thailanda pentru prinderea unor scoici-gigant pe cale de dispariţie în cadrul unui show de televiziune, după cum a declarat un oficial sâmbătă, 6 iulie, scrie Asia One.

Actriţa a fost filmată scufundându-se pentru scoici uriaşe într-un parc maritim thailandez în episodul din 30 iunie „Legea Junglei“, un popular reality show din Coreea de Sud.

După ce a „pescuit“ două scoici-gigant de pe fundul mării, Lee le-a ridicat în aer strigând „Le-am prins!“. O fotografie cu actriţa, ridicând scoicile, s-a viralizat în mediul online, aducând-o în atenţia autorităţilor.

Respectivele scoici se află pe lista speciilor pe cale de dispariţie şi sunt protejate în conformitate cu legislaţia thailandeză. 

Narong Kongaid, şeful Parcului Naţional Hat Chao Mai – locul în care a fost filmat show-ul în aprilie - a declarat pentru AFP că a depus miercuri două acuzaţii împotriva actriţei pentru încălcarea legilor parcurilor naţionale şi a legii privind protecţia faunei sălbatice.

„Este condamnată la cinci ani de închisoare“, a mai spus el.

Într-o declaraţie publicată vineri, 5 iulie, echipa de producţie a show-ului din Coreea de Sud şi-a prezentat „scuzele profunde“ pentru că nu cunoşteau reglementările din Thailanda privind speciile sălbatice: „Vom fi mai precauţi în viitor“.

Deşi echipa de producţie şi-a cerut scuze, Narong a mărturist că „acesta este un caz penal şi nu putem retrage reclamaţia“.

„Poliţia va găsi o modalitate de a o găsi pe Lee chiar dacă nu mai este în Thailanda“, a adăugat Narong.

Scoică gigant FOTO Fox News

Chiar dacă plângerea penală a fost depusă la poliţie, acum instanţa urmează să decidă dacă va da curs acuzaţiilor de vânătoare ilegală şi deţinere de animale protejate, a indicat Sompoch Maneerat, purtător de cuvânt al Departamentului pentru parcuri naţionale, viaţă sălbatică şi conservarea florei din Thailanda, pentru dpa.

Actriţa va fi condamnată fie la cinci ani de închisoare în conformitate cu legea parcurilor naţionale, fie la patru ani dacă este găsită vinovată pentru încălcarea legii privind protecţia faunei sălbatice. Ambele legi prevăd, de asemenea, amenzi de 883 de dolari.

        View this post on Instagram                   따듯했던날🙈💕 A post shared by 이열음 (@yuleumlee) on Jun 23, 2019 at 11:47pm PDT
Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG