Nicoleta Luciu s-a accidentat grav înainte de marea finală „Dansez pentru tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al 13-lea sezon al show-ului „Dansez pentru tine“ i-a adus ghinion şi Nicoletei Luciu. Vedeta s-a accidentat grav în timpul repetiţiilor pentru marea finală, ce va avea loc vineri, 7 decembrie.

Nicoleta Luciu şi partenerul ei, Hainer, au suferit destule accidentări serioase de-a lungul competiţiei. Acum însă, când se apropie marea finală, Nicoleta Luciu a avut parte de o accidentare destul de gravă, care ar putea afecta prestaţia sa de vineri seară.  

„Am două coaste înfipte în organe, am nişte degete de la picioare sparte, nu mai am unghii. Nu pot să respir noaptea şi încerc să dorm. Trebuie să-mi găsesc o poziţie în care să pot să respir”, a mărturisit Nicoleta.

După şase ediţii în care au trecut prin mari emoţii, condamnări la dueluri şi numeroase accidentări, concurenţii rămaşi în concurs, Nicoleta Luciu, Oana Ioniţă şi Roxana Ionescu, împreună cu partenerii lor, se vor întâlni vinerea viitoare în marea finală, când se va decide câştigătorul premiului de 60.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare