Moştenitorul unei averi de 5 miliarde de dolari, John Getty, a fost găsit mort într-o cameră de hotel FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Gilbert Getty FOTO Instagram

John Gilbert Getty, nepotul magnatului din domeniul petrolier J. Paul Getty şi moştenitor al averii familiei estimate la cinci miliarde de dolari, a murit la vârsta de 52 de ani, acesta fiind cel mai recent deces dintr-un lung şir de tragedii care s-au abătut asupra familiei.

Familia a confirmat luni seară moartea moştenitorului Getty, care a fost descoperit într-o cameră de hotel din San Antonio, Texas. Cauza morţii sale încă nu este clară, urmând a fi stabilită în urma autopsiei

„Cu inima grea, Gordon Getty anunţă moartea fiului său, John Gilbert Getty”, a transmis un purtător de cuvânt al tatălui său pentru revista People. 

„John îşi lasă în urmă fiica, Ivy Getty, pe care o iubea enorm, şi pe fraţii lui Peter şi Billy. Fratele său, Andrew, a murit înaintea lui John, iar mama lui John, Ann Gilbert Getty, a murit în septembrie”, se mai spune în declaraţie.

FOTO Instagram 

„John era un muzician talentat, care iubea muzica rock”, potrivit aceleiaşi surse.

Ivy, fiica lui John, a postat pe o reţea socială un mesaj emoţionant, alături de mai multe fotografii cu rarăl său. Fratele lui John, Andrew Rork Getty, a fost găsit mort în casa sa din Los Angeles în 2014, la vârsta de 47 de ani.

Alături de fiica sa Ivy FOTO Instagram 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."