Miss Anglia renunţă la acţiunile caritabile pentru a profesa ca medic în timpul pandemiei de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bhasha Mukherjee a câştigat Miss Anglia 2019 şi este medic FOTO news.ro

O tânără care a câştigat titlul de Miss Anglia în 2019 şi-a întrerupt activităţile caritabile şi s-a întors în Regatul Unit pentru a-şi continua cariera de doctor în contextul pandemiei de coronavirus, scrie CNN.

Bhasha Mukherjee, care a câştigat Miss Anglia 2019, nu a mai profesat ca medic rezident după concursul Miss World din decembrie 2019, scrie news.ro.

Invitată să fie ambasador pentru mai multe evenimente caritabile, Mukherjee plănuia să renunţe la profesia de medic şi să se concentreze pe acţiuni umanitare până în august anul acesta. 

„Am fost invitată în Africa, Turcia, apoi India, Pakistan şi alte ţări din Asia pentru a fi ambasador în cadrul mai multor acţiuni caritabile“, a declarat ea pentru CNN. 

La începutul lunii martie, tânăra în vârstă de 24 de ani a fost în India pentru patru săptămâni în numele Coventry Mercia Lions Club. A vizitat şcolile unde a donat papetărie şi bani unui centru pentru fete abandonate. 

Dar pe măsură ce situaţia în criza coronavirusului s-a înrăutăţit în Marea Britanie, Mukherjee a primit mesaje de la foşti colegi din Spitalul Pilgrim din Boston, estul Angliei, care i-au povestit cât de gravă este situaţia pentru ei. 

Mukherjee a luat legătura cu managementul spitalului pentru a-i permite să se întoarcă la serviciu. Ea a declarat pentru CNN că a simţit că este greşit să poarte coroana de Miss, chiar şi în scopuri umanitare, în timp ce oamenii din întreaga lume mor din cauza coronavirusului şi colegii ei lucrează din greu în spitale. 

Mukherjee, care s-a mutat în oraşul Derby din Calcutta la vârsta de 9 ani, a mărturisit: „Am simţit că am obţinut diploma de doctor pentru acest lucru şi ce moment mai bun să fac parte din acest sector decât acum“. 

Bhasha Mukherjee s-a întors în Marea Britanie miercuri cu British High Commission în Calcutta pentru a găsi un zbor din India către Frankfurt, apoi spre Londra. 

„Nu există un moment mai bun pentru mine să fiu Miss Anglia şi să ajut Anglia într-o perioadă când are nevoie“, a afirmat ea. 

Mukherjee va sta izolată până la două săptămâni, când va putea să lucreze la Spitalul Pilgrim. Ea este specializată în afecţiuni pulmonare dar doctorii sunt în prezent repartizaţi acolo unde este nevoie. 

Luni, Regatul Unit a înregistrat mai mult de 48.000 de cazuri de coronavirus şi aproape 5.000 de decese, potrivit datelor oferite de Universitatea Johns Hopkins. 

În prezent, tânăra are două diplome în Medicină, vorbeşte cinci limbi străine şi are un IQ de 146, iar următoarea zi după concurs, Bhasha Mukherjee a început să lucreze la spital ca medic stagiar. 

„Unii oameni poate cred că fetele care participă la concursurile de miss sunt nişte aiurite, dar nu e aşa. Fiecare dintre noi susţinem o cauză. Noi încercăm să arătăm lumii că frumuseţea nu e tot şi nu ne limităm doar la asta, ci încercăm să ne folosim de influenţa noastră pentru a face lucruri bune.Toată situaţia asta chiar m-a consumat, dar n-aş putea spune că din cauza competiţiei sau pentru că încep să lucrez la spital“, a spus Miss Anglia.  

   

„Când am câştigat, nu mă puteam opri din plâns. Totul părea ireal, pentru că nu mă gândeam că am vreo şansă. Erau atât de multe fete acolo care făceau o treabă grozavă la fiecare probă“, a mai spus Bhasha Mukherjee.

   

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG