Mircea Badea, despre procesul pierdut de Antena 3 cu şefa DNA: „Ăsta nu e stat de drept, ci sistem mafiot. De unde să dăm banii ăştia? Din meditaţii?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Badea a reacţionat, pe blogul său, la decizia Tribunalului Bucureşti de a-i da câştig de cauză procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în procesul intentat postului de televiziune Antena 3, precizând că „ăsta nu e stat  de drept, ci sistem mafiot, nu e libertate de exprimare, ci dictatură“, dar şi că televiziunea nu are de unde să scoată aceşti bani.

Într-o postare intitulată „Adevărul doare şi costă. Dormiţi liniştiţi“, realizatorul postului de televiziune Antena 3, Mircea Badea, se arată indignat de faptul că jurnaliştii Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică trebuie să-i plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurolului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Amintim că în iunie 2014, şefa DNA a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc, reclamând faptul că în talk-show-ul din data de 19 iunie a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.

Realizatorul TV, în vârstă de 41 de ani, afirmă că „riscurile asumate în lupta cu sistemul mafiot sunt reale, iar repercusiunile crâncene: ani de puşcărie şi sume uriaşe de plătit“. Acuzând, în continuare, „sistemul mafiot“, Badea mai scrie că „ăsta nu e stat de drept, ci sistem mafiot, nu e libertate de exprimare, ci dictatură, nu e limba rusă şi engleză, nu e democraţie, ci colonie“.

În finalul postării, acesta se întreabă ironic: „De unde o să dăm banii ăştia?! Din meditaţii?“.

Redăm în continuare mesajul integral publicat de Mircea Badea pe blogul său:

„Onorata instanţă vrea să-i plătim 60.000 de euro lui Kovesi. Atâta costă să spui o evidenţă: că l-a protejat pe fratele lui Băsescu până când am dat noi imaginile cu porcul vorbind despre morman.

Riscurile pe care ni le-am asumat în lupta cu sistemul mafiot sunt reale, iar repercusiunile crâncene: ani de puşcărie şi sume uriaşe de plătit. Asta în timp ce publicul e, uneori, reproşant şi exigent: «nu le-o mai ziceţi la fel de tare!». E, na?! Sigur, vorbesc despre cei interesaţi de subiect. Foarte mulţi au creierul neted şi se uită sedaţi la seriale cu melteni sau la emisiuni cu bucătari, buci şi cântăcioşi.

Rezum: ăsta nu e stat de drept, ci sistem mafiot, nu e libertate de exprimare, ci dictatură, nu e limba rusă, ci engleză, nu e democraţie, ci colonie. Şi, mai important decât orice, nu prea mai e popor, ci mămăligă.

P.S: De unde o să dăm banii ăştia?! Din meditaţii?“.

Kovesi a câştigat procesul cu Antena 3

În iunie 2014, şefa DNA a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc, reclamând faptul că în talk-show-ul din data de 19 iunie a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.

Vineri, 16 octombrie, Tribunalul Bucureşti a decis ca Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi (foto), pentru o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea „Sinteza zilei” din 19 iunie 2014.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată. Instanţa a admis în parte acţiunea principală a procurorului şef al DNA. „Obligă pârâţii în solidar la 250.000 de lei daune morale şi să comunice public dispozitivul hotărârii în 10 zile de la rămânerea definitivă la postul Antena 3. Respinge în rest pretenţiile şi respinge cererea reconvenţională", au decis judecătorii.

Mai mulţi reprezentanţi ai postului de televiziune ar fi declarat ca Laura Codruţa Kovesi a încercat sa muşamalizeze dosarul în care este cercetat fratele fostului preşedinte Traian Băsescu. Potrivit Agerpres, la termenul de vineri au fost depuse concluzii scrise şi au fost ascultate pledoariile finale ale avocatului care reprezintă Antena 3, precum şi ale ziariştilor Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistului Mugur Ciuvică.

„Am pus o întrebare, nu am emis o judecată de valoare. Nu am avut nicio intenţie să creez vreun prejudiciu doamnei Kovesi. Ar fi foarte trist ca, în urma deciziei în acest dosar, jurnaliştii să nu mai poată pune întrebări”, a declarat Mihai Gâdea, citat de Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie