Michael Douglas, mărturisiri despre căsnicia cu Catherine Zeta-Jones şi despre prima întâlnire: „Sunt nebun după ea, îi ofer absolut orice îmi cere“
0Actorul american Michael Douglas face mărturisiri despre prima întâlnire pe care a avut-o cu soţia lui, actriţa Catherine Zeta-Jones, de care mărturiseşte că este la fel de îndrăgostit chiar şi după 17 ani de căsnicie.
Actorii Michael Douglas (73 de ani) şi Catherine Zeta-Jones (48 de ani) sunt născuţi în aceeaşi zi, pe 25 septembrie, iar între ei este o diferenţă de 25 de ani. De-a lungul a 17 ani de căsnicie, cei doi şi-au sărbătorit zilele de naştere împreună, însă, potrivit declaraţiilor actorului, soţia lui „a obosit“ să mai facă acest lucru.
„Îi voi oferi absolut orice îşi va dori. Sunt nebun după ea, dar sunt cu câţiva ani mai în vârstă, aşa că sunt fericit să las ziua mea să treacă pur şi simplu pentru ca ea să primească toată atenţia“, a declarat Michael Douglas într-un interviu pentru Extra TV.
Michael Douglas, care a împlinit recent 73 de ani, mărturiseşte că în momentul în care a întâlnit-o pentru prima dată pe soţia sa, în anul 1998, şi a aflat că sunt născuţi în aceeaşi zi, amândoi au fost extrem de încântaţi de acest prim lucru pe care îl aveau în comun.
Michael Douglas şi Catherine-Zeta Jones, în 1999, după un an de relaţie FOTO Guliver/Getty Images
„Când ne-am întâlnit pentru prima dată, în prima noapte petrecută împreună, Catherine şi cu mine am aflat că suntem născuţi în aceeaşi zi şi ne-am spus că acest lucru este minunat, că e ceva ce ne leagă foarte tare. Dar acum, după 17 ani în care ne-am sărbătorit împreună zilele de naştere, mi-a spus că ar vrea să aibă propria ei zi, că a obosit să o împartă cu altcineva“, a declarat actorul, adăugând că e fericit să-i acorde soţiei lui toată atenţia, într-o zi atât de specială.
Din clipa în care s-au cunoscut, mărturiseşte actorul, a ştiut că vor avea un viitor împreună: „După ce am văzut-o prima dată, i-am spus că voi fi tatăl copiilor ei“, a declarat Michael Douglas.
Actorii s-au căsătorit în anul 2000 şi au împreună doi copii, un băiat în vârstă de 17 ani, Dylan, şi o fată de 14 ani, pe nume Carys.
Cuplul, alături de cei doi copii, în 2015 FOTO Guliver/Getty Images
De asemenea, întrebat despre cum reuşeşte să se menţină tânăr şi sexy, actorul de la Hollywood a declarat că atât aspectul fizic, cât şi bunăstarea i se datorează tot soţiei sale: „Continui să fiu sănătos, să arăt bine chiar şi la peste 70 de ani datorită faptului că îmi iubesc soţia şi îmi iubesc profesia. Eu sunt un dinozaur. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că soţia mea, iar acesta este unul dintre beneficiile de a avea o soţie tânără şi frumoasă, este foarte conştientă şi preocupată de tot ce ţine de social media şi despre cum să îţi menţii imaginea“, a declarat actorul.
Cuplul a întâmpinat de-a lungul timpului şi momente de cumpănă, în special în 2010, când Michael Douglas a fost diagnosticat cu cancer la gât. În 2013, reprezentantul oficial al cuplului a precizat că cei doi au decis să se despartă temporar.
Dincolo de probleme, astăzi cei doi par mai apropiaţi ca niciodată, iar Catherine Zeta-Jones a postat pe Instagram o fotografie în care apare împreună cu actorul, la una dintre primele lor întâlniri, alături de mesajul „Una dintre primele noastre întâlniri, la un meci de box din Las Vegas! M-ai cucerit din prima clipă. La mulţi ani, dragul meu.“
Actriţa mărturiseşte de asemenea, că soţul ei este sănătos, reuşind să învingă lupta cu cancerul şi se bucură în continuare de actorie. Michael Douglas este producător al noului film „Flatliners“, ce a avut premiera pe 29 septembrie, în Statele Unite.