Mark Salling, starul serialului „Glee“, a murit la 35 de ani: actorul s-ar fi sinucis. Ce motiv avea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Salling FOTO Guliver/Getty Images

Mark Salling, cunoscut pentru rolul din serialul de succes „Glee“, s-ar fi sinucis. Actorul american în vârstă de 35 de ani îşi aştepta sentinţa într-un proces de pornografie infantilă.

„Mark Salling a murit în dimineaţa zilei de 30 ianuarie. A fost o persoană blândă şi iubitoare, care făcea tot ce-i stătea în putinţă pentru a se revanşa pentru greşelile grave şi erorile de judecată din trecut“, a declarat avocatul actorului pentru Entertainment Weekly

Potrivit TMZ.com, corpul actorului a fost descoperit în apropiere de Sunland, California, unde locuia, iar din primele informaţii ar fi vorba de o sinucidere prin spânzurare. Salling a mai încercat să-şi ia viaţa în vara anului trecut, când şi-a tăiat încheieturile mâinilor. Actorul a fost salvat de colegul său de apartament, iar ulterior a primit consiliere psihologică. 

Principalul motiv al gestului ar fi faptul că actorul îşi aştepta sentinţa într-un proces de pornografie infantilă şi risca până la 20 de ani de închisoare.

Potrivit celor două capete de acuzare, actorul a primit şi stocat imagini pedo-pornografice, acestea fiind descoperite pe un calculator portabil, găsit în locuinţa sa, în luna decembrie a anului 2015, scrie agenţia Reuters, citată de News.ro.

Mark Salling a fost arestat de poliţia din Los Angeles la sfârşitul anului 2015, însă a fost eliberat contra unei cauţiuni de 20.000 de dolari. În vreme ce autorităţile locale au descoperit stocul de imagini, mai multe mii de instantanee şi video-uri pornografice, în care apăreau copii, în special fete, cazul lui Mark Salling a fost transferat autorităţilor federale.

Actorul a acceptat să se prezinte în faţa autorităţilor federale şi risca între cinci şi 20 de ani de închisoare, dacă era condamnat pentru că a primit documentele pedo-pornografice, şi alţi 20 de ani pentru posesia acestora.

Anul trecut însă a obţinut o înţelegere şi a pledat vinovat, sentinţa micşorându-se la între 4 şi 7 ani de închisoare. În plus, ca parte a înţelegerii, trebuia să se înregistreze în baza de date a autorităţilor ca infractor sexual şi să urmeze un program de reabilitare, să nu aibă contact verbal sau electronic cu nicio persoană sub 18 ani şi să nu se apropie la mai mult de 100 de metri de şcoli, parcuri, piscine publice sau locuri de joacă, precum şi să plătească 50.000 de dolari fiecărei victime. Sentinţa definitivă urma să fie dată în martie. 

Mark Salling a jucat în serialul „Glee“, difuzat de televiziunea Fox în perioada 2009-2015, interpretând rolul lui Puck, un bătăuş jucător de fotbal, care-şi dezvăluie o latură mai blândă când se alătură clubului Glee. Înainte de această serie, actorul a avut mai multe roluri minore în filme, inclusiv în horror-ul din 1996 „Children of the Corn IV: The Gathering“.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată