Leonardo DiCaprio este noul mesager al păcii pentru climă, din partea ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leonardo DiCaprio a fost investit în funcţia de mesager al păcii al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru climă. Actorul american va promova gradul de conştientizare precum şi impactul schimbărilor climatice de pe Terra, relatează contactmusic.com.

Anunţul a fost făcut marţi, 16 septembrie, de către secretarul general la Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon. Acesta a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Leonardo DiCaprio „nu este doar unul dintre cei mai mari actori din lume“, ci are şi „o responsabilitate faţă de problemele de mediu asumată de mult timp“.

„Responsabilitatea“ despre care vorbeşte secretarul general la Organizaţiei Naţiunilor Unite se referă la faptul că în 1998, actorul nominalizat la Oscar  a înfiinţat Fundaţia Leonardo DiCaprio pentru protejarea ultimelor locuri sălbatice de pe Terra, dar şi pentru contruirea unei conexiuni între oameni şi natură.

Pe 23 septembrie, cu o zi înainte de Adunarea Generală anuală a organizaţiei mondiale, actorul, în vârstă de 39 de ani, va participa la un summit ONU pe tema schimbărilor climatice. Mai mulţi şefi de stat din cele 193 de de ţări membre ale ONU sunt aşteptaţi la summitul de săptămâna viitoare.

„Este o onoare să accept funcţia de mesager al păcii pentru climă şi să susţin eforturile secretarului general (Ban Ki-moon – n.r.) de aborda una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm ca o comunitate globală“ a spus Leonardo DiCaprio. „Simt că am o obligaţie morală să vorbesc în acest moment cheie din istoria omenirii; a venit momentul să acţionăm. Felul în care vom aborda problema schimbărilor climatice în următorii ani va determina soarta omenirii şi a planetei“, a adăugat actorul din „Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street“.

Leonardo DiCaprio s-a alăturat celorlalţi 11 mesageri pentru pace ai ONU, printre care actorii Michael Douglas, Charlize Theron şi scriitorul Elie Wiesel, care oferă consiliere organizaţiei mondiale pe o varietate de teme, scrie „Mediafax“.

Leonardo DiCaprio este un actor american nominalizat de patru ori la premiile Oscar. În 2005, el a jucat rolul fostului pionier al aviaţiei Howard Hughes, în lungmetrajul „Aviatorul“, care i-a adus două nominalizări la Oscar, iar în 2011 l-a interpretat pe fostul director al FBI-ului, J. Edgar Hoover, în fimul „J. Edgar“. Ale roluri importante includ filmele „Bandele din New York/ The Gangs of New York“, „Cârtiţa/ The Departed“, „Shutter Island“, „ Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street““, „Începutul/ Inception“ şi „Marele Gatsby/ The Great Gatsby“.

În 2011, Leonardo DiCaprio a avut o relaţie cu fotomodelul român Mădălina Ghenea, care a fost şi iubita actorului scoţian Gerard Butler

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine