Kevin Spacey, acuzat de un tânăr actor că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu el, în timp ce era inconştient. Poliţia britanică investighează cazul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kevin Spacey este anchetat pentru agresiune sexuală, de poliţia britanică FOTO Getty Images

Poliţia britanică a început o investigaţie în legătură cu acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse lui Kevin Spacey de un tânăr britanic, care susţine că actorul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu acesta, în timp ce se afla în stare de inconştienţă.

Bărbatul, care nu a fost identificat, a declarat autorităţilor săptămâna aceasta că s-a apropiat de Kevin Spacey (58 de ani), în 2008, cerându-i să-l ajute în carieră, potrivit cotidianului The Sun, citat de News. 

Actorul, dublu câştigător al premiului Oscar, l-a invitat pe tânăr, care avea 23 de ani în acea perioadă, în locuinţa sa din sudul Londrei. Spacey era atunci director la teatrul Old Vic, un post pe care l-a ocupat între anii 2004 şi 2015. 

Britanicul, acum în vârstă de 32 de ani, a mărturisit poliţiei că împreună cu Spacey a fumat marijuana, după care a leşinat, informează The Sun.

Kevin Spacey FOTO PA

Când şi-a recăpătat cunoştinţa, Spacey întreţinea relaţii sexuale orale cu el. I-a spus actorului din „House of Cards“ să înceteze, apoi a fugit din casă. Spacey l-ar fi avertizat „să nu spună nimănui ce s-a întâmplat“.

De asemenea, Daniel Beal, un tânăr barman, în vârstă de 19 ani, a declarat pentru The Sun că actorul Kevin Spacey i-ar fi dăruit un ceas în valoare de 5000 de dolari, pentru a-i cumpăra tăcerea. 

Potrivit spuselor tânărului, Spacey i-ar fi făcut avansuri sexuale. În timp ce se afla în pauză, în afara barului în care lucra, Spacey a venit lângă el şi i-a arătat părţile sale intime, făcând aluzie la mărimea organului său genital. După care, pentru că tânărul nu a răspuns pozitiv propunerii sale, l-a urmărit în interiorul barului, unde i-a înmânat ceasul său.  

Daniel Beal FOTO The Sun

Acuzaţiile împotriva starului din „House of Cards“ au izbucnit după ce actorul Anthony Rapp, cunoscut din serialul „Star Trek: Discovery“, a publicat duminică un mesaj pe reţelele de socializare în care dezvăluia că actorul Spacey l-a hărţuit sexual pe când avea 14 ani. În aceeaşi zi, Spacey a răspuns cu un mesaj în care îi cerea scuze lui Rapp, spunând că nu îşi aminteşte incidentul, şi a anunţat că de mai mulţi ani a ales să trăiasca viaţa ca un bărbat homosexual.

Ulterior, au apărut mai multe voci masculine din lumea filmului şi nu numai care au povestit incidente similare. Actorul mexican Roberto Cavazos şi regizorul american Tony Montana l-au acuzat şi ei pe Kevin Spacey de hărţuire sexuală. La fel şi alţi doi bărbaţi. Ei susţin că actorul i-a atins fără consimţirea lor şi că a avut un comportament nepotrivit.

Netflix a transmis că este „foarte alarmată“ în urma acuzaţiilor aduse lui Spacey şi că sezonul al şaselea al serialului „House of Cards“ va fi şi ultimul. Ulterior, Netflix şi MRC au anunţat printr-o de declaraţie comună că filmările pentru sezonul şase au fost suspendate pe o perioadă nedeterminată.

International TV Academy a anunţat apoi că îi retrage actorului Kevin Spacey premiul onorific International Emmy Founders, pe care el urma să îl primească la gala din 22 noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort