Interviu Jon Bon Jovi se simte „plictisit de moarte şi supraponderal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jon Bon Jovi şi-a petrecut o mare parte din viaţă pe scenă

Rockerul în vârstă de 48 de ani a afişat o altă faţă într-un interviu acordat publicaţiei britanice „The Observer“. Liderul formaţiei Bon Jovi spune despre el că este mai gras decât ar trebui, că bea mult şi că este într-o perioadă în care se plictiseşte îngrozitor.

„Cred că sunt incredibil de ieşit din formă în acest moment. Am 4,5 kilograme peste greutatea ideală, beau prea mult şi sunt plictisit de moarte", a declarat rockerul american Jon Bon Jovi.

John Francis Bongiovi, pe numele lui adevărat, nu consideră, totuşi, că este „la fel de gras ca Elvis" şi crede, de fapt, că aspectul său fizic pare să fie „OK". Muzicianul american a mărturisit că începe să se împace cu ideea că îmbătrâneşte.

„Devii persoana pe care o vedeai în părinţii tăi şi în oamenii bătrâni din viaţa ta şi spuneai: «Nu! Nu vreau să ajung să fiu bătrân». Dar, de fapt, să fii bătrân este mult mai bine decât să mori. Şi oricum sunt prea mulţi oameni de vârsta mea care mor", povesteşte solistul.

Sex-simbol în tinereţe

Jon Bon Jovi a mărturisit că în tinereţe a fost deranjat de faptul că era considerat un sex-simbol, în ciuda eforturilor sale de a se afirma doar prin muzică. În prezent, însă, consideră că acest lucru este un „compliment minunat".

Solistul se află în această perioadă alături de colegii săi de trupă într-un turneu mondial de promovare a celui mai recent album al grupului, intitulat „The Circus", lansat în noiembrie 2009. Trupa americană şi-a lansat luni cel de-al doilea album „Greatest Hits".

La vârsta de 21 de ani, Jon Bon Jovi a înfiinţat trupa rock Bon Jovi, împreună cu Richie Sambora, David Bryan şi Tico Torres. Formaţia a devenit cunoscută după ce a câştigat un concurs organizat de un post de radio din New York, la începutul anilor '80, cu melodia „Runaway".

Bon Jovi şi-a creat un stil muzical propriu, născut din rockul caracteristic acelei perioade, dar cu accente mai comerciale, care au transformat trupa într-un simbol al muzicii din ultimele decenii.

Peste 2.700 de concerte

De-a lungul anilor, trupa Bon Jovi a vândut peste 125 de milioane de albume, a susţinut peste 2.700 de concerte în peste 50 de ţări, în faţa a peste 35 de milioane de spectatori şi în 2008 a fost trupa care a obţinut cele mai mari încasări din concertele susţinute.

În prezent, doar turneele trupelor U2 şi Rolling Stones ajung la profituri mai mari. Bon Jovi va concerta la Bucureşti la 10 iulie 2011, în Piaţa Constituţiei.

"Să fii bătrân este mult mai bine decât să mori. Şi oricum sunt prea mulţi oameni de vârsta mea care mor."
Jon Bon Jovi
solistul trupei Bon Jovi

"Am 4,5 kilograme peste greutatea ideală, beau prea mult şi sunt plictisit de moarte."
Jon Bon Jovi
solistul trupei Bon Jovi

Turneu extins

„The Circle Tour", început în februarie, este cel mai lung turneu pe care trupa americană l-a susţinut din 1980 până în prezent. Turneul cuprinde 135 de concerte în 30 de ţări, fiind, momentan, cel mai bine vândut pe 2010, cu încasări de peste 50 de milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Celebra Jane Goodall, specialistă în cimpanzei: „I-aș trimite pe Trump, Musk, Putin, Xi și Netanyahu într-o călătorie fără întoarcere în spațiu”
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru