Johnny Depp şi Amber Heard se confruntă din nou la tribunal. Acuzaţiile pe care şi le aduc cei doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto shutterstock

Actorul american, Johnny Depp, şi fosta sa soţie, Amber Heard, se confruntă, de luni, din nou în justiţie, în Statele Unite de această dată, acuzându-se reciproc de defăimare.

Fostul cuplu de la Hollywood este de aşteptat să depună mărturie în persoană, iar personalităţi importante, printre care James Franco, Paul Bettany şi Elon Musk, vor depune mărturie.

Depp o dă în judecată pe Heard pentru calomnie din cauza unui articol de opinie din 2018 pe care l-a scris în Washington Post, în care a discutat despre experienţele ei de abuz domestic. Avocaţii actorului spun că articolul sugerează în mod fals că Heard, în vârstă de 35 de ani, a fost abuzată fizic şi sexual de Depp pe când erau căsătoriţi.

Depp, 58 de ani, a spus că acuzaţiile au făcut dificil ca el să obţină tipurile de rol pe care le obţinea de obicei. 

Actriţa nu l-a numit în plângere pe Johnny Depp, pe care l-a cunoscut în 2009 pe platourile de filmare de la „Rum Express” şi s-a căsătorit în 2015. Dar încă din 2016, ea încercase să obţină un ordin de protecţie pentru a-l ţine la distanţă. Ea a renunţat la acuzaţii ca parte a divorţului lor, încheiat cu scandal în 2017. 

După publicarea acestui editorial, starul din „Piraţii din Caraibe”, care neagă că şi-ar fi lovit soţia, a depus plângere pentru defăimare contra lui Amber Heard, cerând 50 de milioane de dolari daune, scrie The Guardian. 

„Articolul, care îl acuză implicit pe Depp că este un soţ violent, este categoric fals” şi căuta „să genereze o publicitate pozitivă” pentru Amber Heard, la câteva zile de la lansarea filmului „Acquaman” în care a jucat ea, argumentează el. 

Actriţa a contraatacat, depunând la rândul ei o plângere de defăimare pentru a obţine 100 de milioane de dolari. „Plângerea zadarnică depusă de domnul Depp împotriva doamnei Heard prelungeşte abuzul şi hărţuirea” din timpul căsătoriei lor, se arată în document. 

Cazul este adus în Virginia, unde locuiesc actorii, deoarece ediţiile online ale Washington Post sunt publicate prin servere situate în comitatul Fairfax.

În noiembrie 2020, Depp a pierdut un proces la Londra contra News Group Newspapers (NGN), societatea care editează The Sun, pe care o acuza de defăimare, după ce tabloidul a scris că el şi-a agresat fizic soţia.

Justiţia britanică a tranşat cazul în favoarea tabloidului, estimând că „mare parte dintre presupusele agresiuni au fost dovedite”. După acest eşec, actorul american a fost nevoit să renunţe la rolul său din „Animale fantastice 3”, spin-off al „Harry Potter”. 

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry