Johnny Depp, după ce a câştigat procesul cu Amber Heard: „Juriul mi-a dat viaţa înapoi. Sunt cu adevărat recunoscător”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Johnny Depp a transmis un comunicat de presă imediat după ce s-a aflat că el a câştigat procesul de defăimare împotriva lui Amber Heard, fosta lui soţie. Starul de la Hollywood a spus că i s-a făcut dreptate şi că un nou capitol din viaţa lui începe acum.

„În urmă cu şase ani, viaţa mea, viaţa copiilor mei, viaţa celor mai apropiaţi mie şi, de asemenea, viaţa oamenilor care de mulţi, mulţi ani m-au susţinut şi au crezut în mine au fost schimbate pentru totdeauna. Totul s-a petrecut într-o clipă.

Mi-au fost aduse acuzaţii false, foarte grave şi penale prin intermediul mass-media, ceea ce a declanşat un fluviu nesfârşit de ură la adresa mea, deşi nu mi s-a adus vreo acuzaţie. Într-o nanosecundă, aceste acuzaţii au avut un efect seismic, un impact colosal asupra vieţii şi carierei mele. 

Şase ani mai târziu, juriul mi-a dat viaţa înapoi. Sunt cu adevărat recunoscător”, a transmis Johnny Depp. 

„Încă de la început, scopul aducerii acestui caz a fost să dezvălui adevărul, indiferent de rezultat. A spune adevărul a fost ceva ce le datoram copiilor mei şi tuturor celor care mi-au rămas neclintiţi alături. Mă simt împăcat pentru că în sfârşit am reuşit să fac acest lucru. 

Sunt şi am fost copleşit de iubirea, sprijinul şi bunătatea care pe care mi-aţi transmis-o. Sper că încercarea mea de a spune adevărul îi va încuraja şi ajuta şi pe alţii, bărbaţi sau femei, care s-au aflat în situaţia mea. 

Doresc să felicit munca nobilă a judecătorului, a juraţilor, a personalului instanţei şi a şerifilor care şi-au sacrificat timpul pentru a ajunge la acest punct, precum şi echipei mele de avocaţi, care a făcut o treabă extraordinară ajutându-mă să împărtăşesc adevărul. 

Ce e mai bun urmează să vină şi un nou capitol a început în sfârşit. Veritas numquam perit. Adevărul nu piere niciodată”, a transmis în încheiere Johnny Depp.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani