Jennifer Aniston, considerată cea mai frumoasă femeie din lume în 2016: actriţa a dezvăluit secretele prin care se menţine în formă la 47 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jennifer Aniston a interpretat-o pe Rachel Green în celebrul serial de comedie „Friends“ FOTO AP

Actriţa americană Jennifer Aniston, în vârstă de 47 de ani, a primit din partea revistei „People“ titlul de „cea mai frumoasă femeie din lume“ a anului 2016.

Îndrăgita actriţă din serialul „Friends“ a pozat cu această ocazie pe coperta unui număr special al revistei „People“ şi a acordat un interviu în care vorbeşte despre stilul său de viaţă, despre căsătoria cu actorul Justin Theroux şi despre secretele frumuseţii sale fără vârstă.

Aniston a mărturisit că s-a simţit foarte măgulită la aflarea veştii că este declarată cea mai frumoasă femeie din lume şi că s-a bucurat ca o adolescentă. Actriţa a mai spus că a învăţat de-a lungul timpul să se accepte aşa cum este şi să-şi iubească înfăţişarea, insistând asupra faptului că cel mai bine se simte când este sănătoasă şi puternică.

„E o tranziţie rapidă de la a nu ne păsa la a deveni conştienţi de ceea ce consumăm. Să avem grijă cu somnul şi să avem grijă de noi. La 20 de ani nu te doboară nimic.“

Actriţa, în vârstă de 47 de ani, a mărturisit că a început să fie motivată să aibă grijă de ea încă din primii ani ai carierei sale, când un agent de casting i-a spus că nu a primit un rol pe motiv că este „prea durdulie“. La început a fost uimită, dar şi-a dat seama că avea o dietă îngrozitoare, presărată cu milk shake-uri şi cartofi prăjiţi cu sos, şi a realizat că a venit momentul să acorde mai multă atenţiei alimentaţiei. Acum, aceasta combină exerciţiile fizice, practicate de cel puţin şase ori pe săptămână a câte o oră pe zi, cu o alimentaţie echilibrată. Cu toate acestea, recunoaşte că uneori se mai răsfaţă cu micile plăceri culinare, de la chipsuri cu guacamole, la pastele carbonara gătite de soţul ei.

„Nu mai sunt la fel de strictă ca înainte. Încercam tot timpul să fiu atentă ce mănânc. Apoi m-am hotărât să devin mai moderată“, a mărturisit artista.

jennifer aniston

Jennifer Aniston FOTO AP 

Cât despre înfăţişarea sa naturală, actriţa spune că meritele îi revin echipei care se ocupă de imaginea ei, pentru că a învăţat-o tot ce ştie în materie de înfrumuseţare, de la cum să-şi contureze pomeţii, până la a adăuga volum părului.

Dacă ar putea să îşi facă o schimbare de imagine care să fie imediat reversibilă, Jenifer Aniston spune că ar încerca din curiozitate o tunsoare scurtă, doar dacă ar şti că i-ar creşte părul imediat. „Dar n-aş face-o niciodată. Sunt adepta părului lung. E ca un cearşaf protector“, spune actriţa.

Întrebată ce-i defineşte frumuseţea, Aniston a spus că „încrederea în sine, pacea, bunătatea, sinceritatea şi o viaţă trăită frumos“ sunt cele care o fac să strălucească. „Să accepţi provocări şi să nu te simţi ruşinat dacă ceva nu iese cum ţi-ai dorit, să nu laşi oamenii să te critice, făcându-te să crezi că ai eşuat. E doar un praf în vânt“, sunt alte secrete de care ţine cont actriţa.

Cât despre partenerul său de viaţă, actorul Justin Theroux, Jennifer Aniston spune că relaţia cu el îi umple viaţa de fericire. „Mă face să râd. Este atât de interesant şi de interesat! Este incredibil de talentat în mai multe domenii şi este un bărbat cu adevărat bun“, a declarat aceasta.

Jennifer Aniston, născută pe 11 februarie 1969, a devenit cunoscută pe plan internaţional cu rolul Rachel Green pe care l-a interpretat în serialul TV „Prietenii tăi/ Friends“ (1994-2004). După încheierea acestui sitcom, actriţa s-a orientat spre cinematografie şi a jucat cu precădere în comedii şi comedii romantice. Actriţa americană a fost căsătorită cu actorul Brad Pitt în perioada 2000-2005. S-a recăsătorit în vara anului 2015 cu actorul Justin Theroux. 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie